Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea a făcut ieri un apel la membrii Legislativului pentru adoptarea “în cel mai scurt timp” a “legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 14/2017, prin care sunt abrogate modificările Codului Penal şi Codului de Procedură Penală”.
“În calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de preşedinte al PSD, fac un apel către toţi colegii din Parlament ca în cel mai scurt timp pe care ni-l permite procedura să adoptăm legea de aprobare a Ordonanţei 14 privind abrogarea modificărilor Guvernului la cele două coduri. Înţeleg că toate partidele parlamentare îşi doresc acest lucru. Deci avem o cvasi-unanimitate în acest sens, ceea ce înseamnă că o respingere a OUG 14 este exclusă, iar prelungirea dezbaterilor pe acest subiect nu se justifică”, a declarat Dragnea, conform unui comunicat al Camerei .
Dragnea spune că “întrucât e vorba de o ordonanţă de urgenţă, ea trebuie dezbătută în regim de urgenţă”, argumentând:”Aşa spune Constituţia României la art. 115, alin. 5. Ceea ce solicit eu este ca această procedură de urgenţă să fie parcursă în cel mai scurt timp permis de regulament, astfel încât Parlamentul să voteze pentru abrogarea Ordonanţei 13 şi să trimită rapid legea spre promulgare”.
Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 14/2017 privind abrogarea Ordonanţei de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală în 5 februarie. Actul normativ a fost publicat, în aceeaşi, zi în Monitorul Oficial, Partea I.