Ieri, la sediul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dolj, structură a Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Craiova, a avut loc lansarea celei de-a XIV-a ediţie a concursului naţional „Mesajul meu antidrog”, destinat elevilor din învăţământul preuniversitar. Competiţia se desfăşoară în parteneriat cu Asociaţia „Europrotector”, Agenţia Naţională Antidrog, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educaţiei Naţionale, prin inspectoratele judeţene şcolare, Ministerul Tineretului şi Sportului, cu sprijinul structurilor teritoriale. În cadrul manifestării, au fost premiaţi şi cei trei elevi doljeni care, în anul precedent, au ocupat locuri pe podium, la nivel naţional.
În 2003/2004 a avut loc prima ediţie a acestei competiţii. De-a lungul timpului, mii de elevi au participat la concurs . „Este un proiect de tradiţie şi este un exemplu de bune practici prin cooperarea cu toate instituţiile abilitate, iar promovarea în unităţile de învăţământ preuniversitar a fost foarte bună. O-am avut alături şi pe cei de la „Europrotector”, iar, în acest an, concursul se va desfăşura în perioada februarie – iulie, calendarul urmând să fie postat pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Sunt urmărite mai multe obiective: menţinerea la un nivel scăzut a consumului de droguri, reducerea cazurilor de noi consumatori, creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare , în vederea neînceperii consumului ”, a precizat subcomisar Monica Iliescu, coordonator al CRPECA Craiova.
Rezultate deosebite
Ediţia din acest an se va desfăşura sub aceeaşi titulatură: „Colorează-ţi viaţa altfel , … , fără droguri!”. Sunt patru secţiuni cuprinse: film scurt-metraj (liceu), spot antidrog (liceu), eseu literar (clasele V-XII), arte vizuale (ambele cicluri de învăţământ), cu subdiviziunile grafică, pictură şi fotografie. În anul şcolar precedent, judeţul Dolj a avut rezultate deosebite, premierea câştigătorilor având loc ieri. „Ne dorim cât mai mulţi tineri participanţi, în 2015/2016, 853 de elevi şi 17 cadre didactice din Dolj fiind în concurs. Sperăm să avem, şi în acest an, foarte mulţi premianţi, la nivel naţional, şi îmi face o deosebită plăcere să le ofer cadourile celor trei copii care s-au clasat pe primele locuri la ediţia a XIII-a ”, a mai spus Monica Iliescu.
Trei premianţi şi speranţe multe
Merită menţionate numele celor premiaţi: locul I, eseu literar, gimnaziu, Alina Nicu, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, coordonator prof. Iulia Ciocoiaş; locul alII-lea – arte vizuale, pictură, gimnaziu – Cecilia Oclei, Liceul Teoretic din Bechet, prof. îndrumător Romulus Tufiş ; locul al III-lea, spot antidrog, liceu, Iuliana Tiţă, fostă elevă a Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”, coordonată de prof. Tina Călin. „Mi-a fost aproape familia, iar inspiraţia mi-a dat-o străbunica mea. De la ea am învăţat ce înseamnă tradiţia, mi-a arătat cum se lucrează şi se ţese. Ştiam despre cânepă că este o plantă din care se fac diverse obiecte de îmbrăcăminte, iar apoi am aflat că se pot face şi droguri din ea. Prin ceea ce am scris şi am şi căştigat, am plecat de la lumea veche a satului românesc. Vreau să le transmit colegilor că este un pericol consumul de droguri şi voi participa şi la concursul de acum” – Alina Nicu.