Jandarmi români medaliaţi de Preşedintele Poloniei

0
32

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a conferit medalia ”Steaua Afganistanului” locotenent-colonelului Viorel Cristea, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean  Vâlcea şi plutonierului-major Petru Solomon de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean  Neamţ, în semn de apreciere a întregii activităţi desfăşurate de cei doi jandarmi în cadrul misiunii  Resolute Support a NATO din Afganistan în cursul anului 2015. Ceremonia s-a desfăşurat la sediul Ambasadei Poloniei la Bucureşti. În cadrul evenimentului, după ce a decernat distincţiile, excelenţa sa, domnul Marcin Wilczek, ambasadorul Poloniei, a precizat faptul că medalia conferită celor doi jandarmi români este o decoraţie poloneză dedicată persoanelor care s-au distins în misiunile din Afganistan, iar medalierea reprezentanţilor Jandarmeriei Române este mărturia relaţiilor apropiate, a prieteniei durabile şi a viziunii comune asupra viitorului, dar mai ales o dovadă incontestabilă a profesionalismului jandarmilor români. La ceremonie a fost prezent adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonel Robert Vîţă, care i-a felicitat pe cei doi jandarmi pentru profesionalismul de care au dat dovadă pe parcursul misiunii din Afganistan