Grecia se arată dispusă la compromis, înainte de o întâlnire cu creditorii instituţionali

0
326

Grecia s-a arătat dispusă la un compromis, înainte de o întâlnire de urgenţă cu creditorii instituţionali programată astăzi, liderii de la Atena asigurând că guvernul intenţionează să aplice 70% din reformele incluse în actualul program de salvare. Ministrul elen de Finanţe, Yanis Varoufakis, a afirmat în faţa Parlamentului de la Atena că guvernul nu intenţionează să denunţe actualul program de salvare şi să lase bugetul să scape de sub control. El a spus că Grecia va aplica circa 70% din reformele deja incluse în actualul program cu creditorii ţării, relatează Bloomberg. Una dintre concesiile guvernului este continuarea privatizării principalului port din Grecia, Pireu, care va fi anunţată de ministrul de Finanţe grec la reuniunea de urgenţă de astăzi cu miniştrii de Finanţe europeni. Liderii eleni anunţaseră anterior că vânzarea va fi blocată. Vânzarea unei participaţii de 67% la Autoritatea Portuară Pireu este una dintre cele mai mari tranzacţii prevăzută în planul de privatizare convenit de guvernul anterior cu troica creditorilor. Potrivit unor surse apropiate situaţiei, vânzarea portului ar putea aduce statului grec până la 800 de milioane de euro, iar ofertele angajante sunt aşteptate până la sfârşitul lunii martie. „Partea elenă a intrat în negocieri de pe o poziţie de forţă, dar foarte curând a realizat că situaţia este mai gravă decât s-a aşteptat, confruntându-se cu un zid de beton. Foarte rapid a început o întoarcere de 180 de grade. Varoufakis a început încet încet să toarne mai multă apă în vinul său”, a constatat Aristides Hatzis, profesor asociat în drept şi economie la Universitatea din Atena. Orice acord necesită însă ca Germania să-şi relaxeze poziţia faţă de Grecia, în blocajul cu creditorii legat de condiţiile programului de sprijin în valoare de 240 miliarde euro. Comisia Europeană a dezminţit în schimb informaţia că va prezenta astăzi o propunere de compromis, precizând că au loc contacte foarte intense între preşedintele Jean-Claude Juncker, premierul grec Alexis Tsipas şi alţi lideri, planul discutat fiind rămânerea Greciei în zona euro. Potrivit Comisiei, aşteptările pentru un acord final în această săptămână sunt reduse. Grecia ar putea împrumuta fonduri din „altă sursă” în cazul în care guvernul nu va ajunge la un acord cu partenerii din zona euro, a afirmat ministrul Apărării, Panos Kammenos, citat de site-ul publicaţiei „Ekathimerini”, dând de înţeles că s-ar putea solicita finanţare din partea SUA, Chinei sau Rusiei.