Se redeschid şcolile profesionale

0
263

Elevii vor beneficia de burse de 200 de lei

Orice elev care va finaliza cu succes clasa a IX-a va putea intra, începând cu anul şcolar viitor, în învăţământul profesional, care, potrivit ordinului  Ministerului Educaţiei nr. 3168/2012, va intra în vigoare chiar din septembrie 2012. Elevii care vor opta pentru filiera profesională vor face doi ani de specializare pe un anumit domeniu, cu practica asigurată de un angajator. Pe durata studiilor, cursanţii vor primi lunar o bursă de minimum 200 de lei. Opţiunile pentru învăţământul profesional se vor face în luna mai a.c., iar clasele vor fi organizate în cadrul liceelor tehnologice.

Potrivit ordinului de Ministru, fiecare elev care va intra într-un astfel de program, din luna septembrie, va beneficia de un contract tripartit elev respectiv părinte, tutore – şcoală – firmă.

Procesul educaţional va avea o durată de doi ani. În primul an, elevii vor face 40% teorie şi 60% practică, această practică incluzând şase săptămâni care vor fi la angajator. În cel de al doilea an de învăţământ profesional, va fi 25% teorie, 75% practică, din care cinci săptămâni trebuie făcute obligatoriu la angajator.

Un rol important îl va avea firma angajatoare, care va participa la selecţia elevilor dacă numărul solicitărilor va depăşi numărul locurilor, se va în implică în oferta curriculară, va putea aduce profesori, care vor fi tutori de practică.

Bani pentru activitatea practică

Pe lângă bursele oferite elevilor, va exista o resursă de 100 de milioane de euro, din fonduri europene, bani care vor fi puşi la dispoziţia şcolilor, angajatorilor, inspectoratelor şcolare pentru a achiziţiona echipamente necesare elevilor, instrumente de lucru,  dar şi pentru remunerarea tutorilor de practică.

De exemplu, pentru un tânăr care va învăţa să devină brutar, din fondurile europene se va putea cumpăra făina pentru angajator, care va fi utilizată în procesul educaţional, şi, de asemenea, va putea fi plătit tutorele. La finalizarea studiilor, elevul va primi un certificat de calificare nivel III în cadrul european al calificărilor. Participarea angajatorului la examenul prin care elevul va obţine acest certificat de calificare este obligatorie.

Elevii vor face opţiunile în luna mai

Pentru a forma clasele de învăţământ profesional, elevii care finalizează în acest an clasa a IX-a vor fi consultaţi dacă vor să continue pe ruta tehnologică la care au intrat, fie să continue ruta teoretică sau dacă vor să intre în învăţământul profesional, de doi ani, la finalul căruia vor avea un certificat de calificare de nivel III european. Cifra de şcolarizare pentru toamnă este de 8.000 de elevi.

Curriculumul va fi elaborat pentru peste 100 de calificări profesionale, standardele ocupaţionale. Condiţiile de punere în aplicare a învăţământului profesional vor fi discutate săptămâna viitoare şi cu managerii unităţilor de învăţământ liceal.

„Vom face o şedinţă cu directorii, luni, pentru a-i informa cu privire la ordinul de ministru şi, implicit, la condiţiile în care se va desfăşura învăţământul profesional”,  a precizat inspectorul şcolar general adjunct Alexandru Gâdăr.

Elevii care vor opta pentru rutele profesionale, nu vor fi rupţi de sistemul de învăţământ dintr-un liceu. După ce finalizează învăţământul profesional, elevul se poate înmatricula, din nou, în clasa a XI-a pentru a merge spre Bacalaureat. Detalii suplimentare se pot găsi şi pe site-ul creat special de Ministerul Educaţiei alegetidrumul.edu.ro, pagină pe care pe măsura implementării programului de funcţionare a şcolilor profesională o să apară şi informaţiile aferente.