Fostul ministru al Educaţiei din Guvernul Boc IV, Daniel Funeriu (foto), a fost numit consilier prezidenţial, a anunţat, ieri, Administraţia Prezidenţială. „Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat vineri, 10 februarie a.c., Decretul pentru numirea domnului Daniel Petru Funeriu în funcţia de consilier prezidenţial, în cadrul Administraţiei Prezidenţiale”, se arată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale. Fostul ministru i-a predat, ieri, lui Cătălin Baba mandatul său de la Ministerul Educaţiei, după ce, joi seara, preşedintele Traian Băsescu a oficiat ceremonia de învestire în funcţie a cabinetului Ungureanu.