Europarlamentarii PSD îi cer noului premier să îşi retragă sprijinul pentru ACTA

0
378

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru a declarat că îngrijorările privind ACTA, prezentate atât în mass-media, cât şi în mesajele cetăţenilor europeni, sunt justificate. Astfel, eurodeputatul va susţine în cadrul delegaţiei şi a Grupului S&D în Parlamentul European votul împotriva ACTA. Europarlamentarii PSD i-au trimis, ieri, o scrisoare deschisă premierului Mihai-Răzvan Ungureanu în care i-au solicitat să retragă susţinerea României pentru Acordul comercial de combatere a contrafacerii – ACTA.

„Am aşteptat o perioadă pentru a mă pronunţa asupra ACTA, chiar dacă opinia mea a fost de la început împotriva adoptării acestui tratat de către Parlamentul European. În primul rând, acest tratat vine în contradicţie cu Carta Fundamentală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la liberă informare a cetăţenilor europeni. În al doilea rând, Grupul S&D din Parlamentul European şi-a exprimat îngrijorările sale referitoare la acest tratat, inclusiv printr-un proiect de rezoluţie, respins cu contribuţia decisivă a PPE. Aceste îngrijorări nu şi-au primit un răspuns nici până astăzi. În al treilea rând, Grupul S&D şi eu, ca social-democrat român, am constat că Parlamentul European este pus în faţa unei situaţii limită: fie adoptăm tratatul aşa cum este el, pentru că nu se poate modifica conţinutul său, fie îl respingem ţinând cont de îngrijorările noastre şi ale cetăţenilor europeni. În al patrulea rând, în contextul în care asistăm deja în Europa şi inclusiv în România la încălcări ale drepturilor şi libertăţilor democratice produse de guverne de dreapta, acest tratat nu face decât să se adauge unei liste intolerabile de derapaje. În al cincilea rând, prin conţinutul său, tratatul nu rezolvă problema contrafacerilor, întrucât potenţialii producători ai produselor contrafăcute nu sunt semnatarii acestui tratat. În faţa acestor îngrijorări explicite şi manifeste a cetăţenilor europeni, inclusiv a compatrioţilor mei, ca social-democrat şi european convins nu pot decât să mă alătur şi să susţin îngrijorarea lor. În consecinţă, voi susţine în cadrul delegaţiei şi a grupului nostru în Parlamentul European, votul împotriva ACTA”, a spus eurodeputatul Victor Boştinaru.

“ACTA ar putea duce la cenzurarea Internetului”

Eurodeputaţii PSD i-au trimis, ieri, o scrisoare deschisă premierului Mihai Răzvan Ungureanu, în care îi cer să renunţe la susţinerea ACTA. “Domnule prim-ministru, prin această scrisoare ne exprimăm îngrijorarea profundă cu privire la acordul ACTA, semnat recent de Guvernul României. Maniera total netransparentă, cu ignorarea totală a societăţii civile, în care Executivul a înţeles să adopte astfel de măsuri importante trebuie să înceteze. Semnarea, pe ascuns şi în lipsa oricărei dezbateri publice prealabile, a Acordului comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) este un gest iresponsabil. Prevederile ambigue ale acestui Acord stârnesc numeroase suspiciuni cu privire la efectele implementării sale, cele mai multe suspiciuni referindu-se la modul în care ACTA ar putea duce la cenzurarea Internetului, la încălcarea drepturilor ce garantează confidenţialitatea datelor personale şi libera exprimare”, se arată în scrisoare deschisă semnată de liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European, Cătălin Ivan.

Victor Boştinaru

„Vă solicităm introducerea proiectului într-o dezbatere publică reală”

Potrivit europarlamentarilor PSD, atâta vreme cât există chiar şi cea mai mică suspiciune că ACTA ar putea deschide drumul către încălcarea drepturilor fundamentale cetăţeneşti, Acordul trebuie sistat şi regândit. “Domnule prim-ministru, retrageţi fără întârziere sprijinul României pentru ACTA! Ţări precum Polonia, Cehia şi Slovenia au conştientizat pericolul semnării acestui acord în forma actuală şi au retras sprijinul pe care îl acordaseră. Vă solicităm introducerea proiectului într-o dezbatere publică reală, în cadrul căreia să fie auzite şi luate în considerare părerile întregii societăţi. Atât europarlamentarii PSD şi USL, care au cerut deja în Parlamentul European o mai amplă şi transparentă dezbatere pe marginea ACTA, cât şi românii în ansamblu, aşteaptă o decizie fermă din partea dumneavoastră. Aveţi obligaţia să vă asiguraţi că această decizie va fi în conformitate cu cerinţele societăţii civile”, se mai arată în scrisoarea deschisă.

Acordul va trebui ratificat de Parlamentul României pentru a intra în vigoare

Acordul comercial de combatere a contrafacerii ACTA este încheiat între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, Australia, Canada, Japonia, Republica Coreea, Statele Unite Mexicane, Regatul Maroc, Noua Zeelandă, Republica Singapore, Confederaţia Elveţiană şi Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Economiei, pentru ca ACTA să intre în vigoare în România, Parlamentul European va trebui să-şi dea avizul conform în vara anului 2012. Consiliul Uniunii Europene îl va adopta, independent de ratificarea în parlamentele naţionale. Apoi, acordul va trebui ratificat de Parlamentul României pentru a putea intra în vigoare. Parlamentul European a urmărit îndeaproape dezbaterile privind ACTA. După ce la 10 martie 2010 exprimase anumite critici, la 24 noiembrie 2010, Parlamentul European a adoptat o Rezoluţie prin care a salutat publicarea textului ACTA şi a reiterat că lupta împotriva cotrafacerii şi pirateriei reprezintă o prioritate a cooperării internaţionale. Decizia privind semnarea ACTA a fost adoptată de Consiliul Uniunii Europene în decembrie 2011, Comisia Europeană îndeplinind întreaga procedură de asigurare a transparenţei decizionale la nivel european.

Românii anunţă proteste împotriva ACTA

ACTA ar putea scoate în stradă peste 100.000 de români. Protestele ar urma să aibă loc sâmbătă, de la ora 17.00 până la ora 22.00 sau mai târziu, în funcţie de fiecare municipiu sau oraş. Cifrele sunt vehiculate în mediul online pe mai multe documente găzduite de Google, dar şi pe unele hărţi de pe Google Maps, şi se bazează pe reacţia obţinută pe diverse pagini de Facebook, toate împotriva ACTA, a cărei misiune este strângerea de participanţi pentru acest protest. O astfel de pagină de Facebook este şi “Craiova spune NU-ACTA! Invită-ţi şi tu prietenii!”, încadrată la categoria “Evenimente Publice”, care a trimis, peste 9.000 de invitaţii de participare, peste 800 de utilizatori susţinând că vor merge la proteste. “Sâmbătă, 11 februarie 2012, vă aşteptăm în stradă, începând cu ora 17.00, pentru a protesta într-un mod paşnic şi creativ împotriva ACTA. Astfel ne exprimăm solidaritatea faţă de celelalte ţări din Uniunea Europeană participante la manifestaţie. Vă aşteptăm la construcţia unui viitor comun bazat pe libertatea de exprimare!”, aşa sună anunţul de pe Facebook.