În această perioadă, prin reţeaua EURES, sunt puse la dispoziţia persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă aproximativ 897 de locuri de muncă în spaţiul Uniunii Europene. Statele din care provin aceşti angajatori sunt următoarele: Belgia, Danemarca, Germania, Norvegia şi Republica Cehă. Zece doljeni ar putea să-şi găsească un job în Belgia, şi anume cinci ca asistenţi medicali, doi – lucrători în marmură, unul – licenţiat în comerţ şi doi ca ingineri constructor. 25 de locuri de muncă sunt disponibile în Danemarca. „Aici se caută stagiar – lucrător calificat în ferme de creşterea animalelor, sere, ferme de cultivare legume şi fructe. Au prioritate absolvenţii de liceu agricol, facultate de agronomie sau medicină veterinară – promoţia 2010 sau 2011”, a precizat Aurora Tiribeja, directorul executiv al AJOFM Dolj. Piaţa de muncă din Germania este cea mai generoasă pentru cetăţenii români, peste 550 de locuri de muncă din aproape toate domeniile.
Inginerii, la mare căutare în Germania
Astfel, 34 locuri de strungar, frezor, slejuitor; 56 de inginer automatist, profil electric şi mecanic; 34 de inginer proiectare; 44 – specialist software; 16 – agent call center; 38 – specialist în domeniul hotelier; 24 – bucătar; 36 – stivutorist; 68 – şofer camion; 56 – electronist, electrician; 36 – mecanic/specialist în mecatronică; 30 – sudor; 76 locuri – asistent medical / asistent medical generalist / asistent în geriatrie şi 16 locuri – medic în specializările medicină generală, chirurgie, ortopedie, neurologie, ginecologie şi anestezie. 18 români ar putea să presteze o activitate de inginer în Norvegia pe profil mecanic, electric, automatist sau control sistem. „Tot pentru Norvegia mai avem o ofertă generoasă şi anume sunt căutaţi 250 de ghizi. De această dată avem o solicitare şi din partea Republicii Cehe. Aici se caută 30 de sudori. Pentru detalii, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte la sediul AJOFM Dolj din Craiova, strada „Eugeniu Carada” nr. 13A, et. 1, camera 11”, a mai precizat directorul executiv al AJOFM Dolj.