Bunuri susceptibile de contrafacere, de peste 540.000 de lei, descoperite de poliţiştii de frontieră de la Calafat

0
198

Polițiștii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit, în urma controlului efectuat asupra unui autocamion, condus de un cetățean bulgar, mai multe cutii de carton ce conțineau 1.543 bunuri – articole vestimentare și marochinărie, toate purtând însemnele unor branduri de lux şi care prezentau suspiciuni de contrafacere, în această dimineaţă.

În această dimineaţă, în jurul orei 04:25, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean bulgar, în vârstă de 46 de ani,care se afla la volanul unui autocamion care circula pe ruta Bulgaria-Austria. Cu ocazia efectuării controlului mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul de marfă al autocamionului, mai multe cutii de carton ce conțineau articole vestimentare și marochinărie. ” În urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea totală de 1.543 bunuri,  toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile descoperite, în valoare de 540.050 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de către polițiștii de frontieră în vederea continuării cercetărilor. În prezent, faţă de şoferul bulgar se efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de Parchet competentă”, a precizat Giulia Ştefania Băzăvan, purtător de cuvânt al STPF Dolj.