Un meci epocal al lui Djokovic!

1
1394

Nu ştim cu exactitate, dacă în palmaresul destul de încărcat de trofee -20 de titluri de Mare Şlem, între altele- al lui Novak Djokovic, numărul unu mondial în clasamentul ATP, există vreo finală care să fi suscitat un interes atât de major, cum a fost mult aşteptata decizie a judecătorului federal, „de o manieră senzaţională”, cum menţionează cotidianul australian The Age, de la Tribunalul din Melbourne, de abrogare a anulării vizei tenismenului sârb de către poliţia de frontieră. Novak Djokovic care nu fusese autorizat să intre în Australia, miercuri 5 ianuarie a.c., din cauza statutului vaccinal, destul de ambiguu, poate rămâne „deocamdată” la Melbourne şi participa la Open Australia. Asta după ce judecătorul Anthony Kelly, un nume care reverberează pe toate meridianele lumii, a ordonat eliberarea sa din centrul de carantină administrativă, unde fusese cazat de serviciul de imigraţie, cu paşaportul ridicat. Interesantă în întreaga derulare a deliberării, declaraţia judecătorului federal: „Ce mai putea face în plus acest om”. Cu referire la probele peremptorii administrate de avocaţii jucătorului, care au demontat circumstanţele anulării vizei lui Novak Djokovic fără acordarea posibilităţii de contestare a acestei decizii. Novak Djokovic n-a avut cuvântul în timpul dezbaterilor, dar a obţinut permisiunea Tribunalului federal de a le urmări, dintr-un alt loc, ţinut secret. Avocaţii săi au cerut permisiunea transferului la un alt hotel şi permisiunea de a se putea antrena. „The Age” precizează că judecătorul a emis ordonanţa, după ce ministerul de Interne a recunoscut că „anularea vizei este nerezonabilă”. La rândul său, publicaţia ABC consemnează că judecătorul s-a arătat agasat de momentul evocării excepţiei medicale acordate lui Novak Djokovic „de un profesor şi un medic eminamente calificat şi în plus de un alt grup de experţi independenţi, desemnaţi de guvernul statului Victoria”. Aceeaşi publicaţie lasă să se înţeleagă însă că ministrul imigrării, Alex Hawke, ar putea face uzaj de prerogative discreţionare, pentru anularea din nou a vizei, dacă persoana prezintă un risc pentru sănătatea şi securitatea comunităţii australiene sau o parte a acesteia sau pentru sănătatea şi securitatea mai multor indivizi. Într-o asemenea ipoteză, Novak Djokovic n-ar mai putea reveni în Australia timp de 3 ani. Confruntate cu o înfrângere umilitoare şi extrem de mediatizată, autorităţile de la Canberra, prin refuzul acceptării numărului unu mondial la Open Australia, deşi dispunea de o dispensă medicală, au reuşit un lucru fără precedent în istoria recentă: reconcilierea ţărilor din Balcani, fiindcă toată lumea din regiune şi-a afirmat susţinerea faţă de jucătorul sârb. Cazul Novak Djokovic a dobândit, indiscutabil, o dimensiune planetară. E drept şi pe un fond de emoţie. Apoi de confruntare între pro-vaccinişti şi anti-vaccinişti. Premierul sârb Ana Brnabic a declarat că Belgradul îşi susţine campionul şi are discuţii constructive cu Maryse Paine, ministrul australian de Externe. Astăzi premierul australian Scott Morrison, potrivit Daily Telegraph, s-a întreţinut cu omologul sârb, Ana Brnabic, punându-se de acord pe ranforsarea relaţiilor bilaterale, după ce au evocat complicata situaţie a numărului unu mondial la tenis. Care în formularul completat, pentru intrarea în Australia, a susţinut -o anomalie- că nu a voiajat în ultimele 14 zile premergătoare deplasării spre Australia. Or, el s-a antrenat în Spania, chiar de Anul Nou, cum demonstrează presa de la Antipozi. Lui Novak Djokovic i s-a putut asigura o alimentaţie fără gluten şi pe perioada cât s-a aflat cazat la Park Hotel Carlton, în condiţii destul de precare. S-a încheiat afacerea Djokovic? Foiletonul ar mai putea continua, dacă Alex Hawke ordonă expulzarea, deşi jurnalul australian The Sidney Morning Herald confirma ieri după-amiază că încă nu se luase o decizie. Novak Djokovic avea programată o conferinţă de presă. La Belgrad, o parte a presei este de-a dreptul în extaz. „Blic” a titrat că „Djokovic a bătut Australia”, în timp ce Vecernje Novosti, mai ponderat susţine că nimic nu e terminat. Specialist în dreptul anglo-saxon, avocatul Blazo Nedic, la televiziunea naţională (RTS) a declarat că statul australian poate examina din nou cererea de viză, anulând-o din nou, dar circumstanţele nu pot fi schimbate. Open Australia începe în 7 zile. Novak Djokovic rămâne ispitit de cel de al 21-lea titlu de Mare Şlem. Nici nu mai ştim cât contează, chiar dacă un nou trofeu îl departajează de Rafael Nadal şi Roger Federer. A disputat însă un meci epocal, de interes planetar, despre care se va vorbi multă vreme, însă “victoria” sa este una “a la Pirus”. ATP, care girează tenisul mondial, a declarat deja că “afacerea Djokovic” a adus prejudicii pe toate planurile şi recomandă vaccinarea tuturor jucătorilor.

1 COMENTARIU

  1. Nici o victorie, totul este o minciuna din start, incepand cu certificatul de vaccinare, in a carui falsificare este implicat chiar institutul sarb de sanatate.
    Putina informare nu ar strica, pe sarb il paste chiar si inchisoarea, e norocos daca scapa cu expulzare…

Comments are closed.