Contra, în vizită la olteni

0
310

Selecţionerul a fost prezent ieri la antrenamentul de dimineaţă al alb-albaştrilor, în Antalya

După tevatura provocată de convocările de faţadă ale lui Bancu şi Băluţă pentru amicalele cu Turcia şi Olanda, selecţionerul Cosmin Contra a încercat să facă paşi de împăcare cu gruparea din Bănie, jignită într-un fel de modul cum i-au fost trataţi jucătorii la acea acţiune a tricolorilor. După ce a fost prezent în Bănie, la ultimul meci al Ştiinţei din 2017, cel cu CFR, Cosmin Contra i-a vizitat pe alb-albaştri şi în cantonamentul din Antalya. „Guriţă” s-a întreţinut pe parcursul antrenamentului de ieri dimineaţă al juveţilor cu Devis Mangia, iar apoi a purtat discuţii şi cu jucătorii pasibili de convocare. Despre dialogul cu italianul de pe banca Universităţii, Cosmin Contra a spus: „Devis e un băiat extraordinar. Şi când ne-am duelat la Craiova am vorbit preţ de 20 de minute şi l-am şi felicitat pentru munca pe care a depus-o. Un antrenor care a schimbat ceva în jocul Craiovei, se vede, iar asta e cel mai important”. Selecţionerul s-a arătat impresionat de stadionul şi atmosfera de pe noua arenă a Craiovei: „Am fost pe noul Oblemenco. Dacă am avea asemenea stadioane peste tot, am avea o afluenţă mult mai mare de public. Lumea nu vine doar să vadă un meci de fotbal, trebuie să se simtă şi bine pe stadion”. Cât despe alb-albaştrii care pot face pasul spre lotul naţional, „Guriţă” a precizat: „Toată lumea are porţile deschise la naţională. Mitriţă trebuie să joace la fel de bine ca şi până acum şi vom vedea ce se va întâmpla”. Selecţionerul îl sfătuieşte pe căpitanul Craiovei să nu plece la FCSB, în ciuda ofertelor şi Gigi Becali: „Craiova se bate la titlu şi e ok ca Băluţă să rămână, să-şi continue contractul”. Selecţionerul Cosmin Contra se află în această perioadă în Turcia, pentru a monitoriza jucătorii echipelor din Liga I care efectuează stagii de pregătire cu amicale în zonă, dar şi fotbaliştii români care evoluează în Superliga turcă. Primul amcial al Universităţii Craiova este programat duminică, împotriva formaţiei din liga a III-a germană, SV Meppen. Contra îşi pregăteşte planul de atac pentru Liga Naţiunilor, noua competiţie organizată de UEFA, care va începe în septembrie şi la care vor participa 55 de echipe naţionale din Europa. Liga Naţiunilor va oferi cei patru capi de serie dintre cele 24 de echipe participante la Campionatul European din 2020. Echipa naţională a României nu are niciun meci oficial în următoarele opt luni, iar peste două săptămâni îşi va afla adversarele din Liga Naţiunilor. Tragerea la sorţi va fe pe 24 ianuarie, la Lausanne.