Întâlnire pentru dezvoltarea învăţământului tehnic

0
434

simona ciuluAstăzi, a fost făcută prezentarea întâlnirii de mâine, de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, unde vor fi prezenţi reprezentanţi ai agenţilor economici, ai învăţământului şi ai autorităţilor locale, tema simpozionului findd găsirea unor căi de dezvoltare, în concordanţă cu legislaţia, a educaţiei tehnice şi profesionale. “Chiar titulatura spune foarte multe – “Promovarea ofertei şcolare în mediul economic doljean”, şi se referă la dezvoltarea învăţământului tehnic şi profesional, fiindcă este nevoie de viitori specialişti, în diverse domenii care, acum, sunt în scădere. Vor fi discuţii ample şi suntem convinşi că vor avea şi finalitate”, a precizat prof. Simona Ciulu, inspector pentru învăţământul tehnic şi profesional în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.