Inspectorii de muncă verifică aplicarea legii pentru munca în condiţii extreme

0
431

Având în vedere Codurile galben şi portocaliu de ger şi ninsori anunţate, pentru zilele următoare, de Institutul Naţional de Meteorologie, precum şi temperaturile deosebit de scăzute înregistrate în judeţ, pentru a evita punerea în pericol a securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a declanşat acţiuni de îndrumare şi control, cu caracter preventiv. Acestea urmăresc verificarea implementării legislaţiei (O.U.G. nr.99/2000) privind menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber, în perioadele cu temperaturi scăzute (sub – 20 grade C).

itmInspectorii de muncă vor urmări respectarea normativelor, cu tot ceea ce presupun acestea. Astfel, pentru fiecare persoană trebuie distribuită o cantitate de 0,5 l de ceai fierbinte/schimb, iar acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare, prin asigurarea de spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător sunt şi ele absolut necesare. De asemenea, nu trebuie să lipsească echipamentul individual de protecţie. Angajatorii care nu pot asigura astfel de condiţii, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu cei ai salariaţilor vor lua măsuri, conform O.U.G. nr.99/2000, în aşa fel încât să fie prevăzute reducerea programului de lucru ori întreruperea colectivă a muncii, cu asigurarea continuităţii activităţii acolo unde aceasta nu poate fi diminuată.

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca la temperaturi scăzute, trebuia adoptate mai multe măsuri: asigurarea, de către angajator, a examenului medical la angajare şi a celui periodic; asigurarea acordării primului ajutor medical şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate; trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului pentru persoanele cu afecţiuni etc. Sunt vizate, în urma acţiunilor inspectorilor, cele mai vulnerabile sectoare: prestări servicii, pază, construcţii, spălătorii auto, manipulare mărfuri, transporturi, întreţinere drumuri.

„Având în vedere că, în anii anteriori, nu au fost evenimente cauzate de munca la temperaturi extrem de scăzute, urmare şi a eforturilor depuse de Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj pentru conştientizarea angajatorilor, precum şi a eforturilor mass-media de informare, corelată cu disciplina în muncă dovedită de salariaţi, considerăm că angajatorii şi-au însuşit prevederile O.U.G. 99/2000 şi sperăm ca, în zilele următoare, securitatea şi sănătatea în muncă a lucrătorilor să nu fie puse în pericol”, a precizat Cătălin Mohora,inspector-şef al ITM Dolj.