Seceta accentuată ne scumpeşte factura la energie electrică

0
345

Producţia de electricitate a Hidroelectrica reprezenta vineri, la ora 15.30, doar 9% din total, de trei ori mai puţin decât în mod uzual, din cauza secetei cumplite care afectează România.  Şi luni, la aceeaşi oră, centralele hidroelectrice asigurau doar 10% din consumul de energie. Vineri după amiază, cu cei 590 de MW,  Hidroelectrica producea mai puţin decât un reactor al centralei nucleare de la Cernavodă – 712MW, potrivit datelor Transelectrica.

Această situaţie, nemaiîntâlnită din 2003, se manifestă încă de la sfârşitul verii, când Hidroelectrica a anunţat că nu mai este capabilă să onoreze livrările de curent asumate prin contractele bilaterale pentru că nu mai are apă în lacuri. Compania a activat şi cauza de forţă majoră, prin care i se permite să diminueze cu circa 30% cantităţile de curent către beneficiari.

Greul aprovizionării cu energie a sistemului naţional a căzut, de mai bine de trei luni, în sarcina termocentralelor, care acoperă 63% din consum, fie că sunt pe cărbune, fie pe păcură ori gaze. Centrala Nucleară de la Cernavodă are 21% din producţie, la fel ca în mod obişnuit, în timp ce morile de vânt au ajuns să acopere 6%, chiar 8%, din producţia de energie produsă din surse eoliene, care este fluctuantă prin natura sa.

Toate capacităţile de generare de energie electrică produceau, vineri după amiază,  6.600 MW. Luni se ajunsese la 7.500 MW.

Problema este că acest curent produs de termocentrale este mult mai scump decât cel hidro, aşa că este de aşteptat ca energia să se scumpească. Deocamdată, Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei nu a aprobat nici o majorare de tarif, dar mai multe voci din piaţă au spus că acest lucru este de aşteptat să se întâmple cât de curând.