Vacanţa de iarnă s-a dus, parlamentarii s-au dezmeticit, aparent, după sărbătorile de iarnă, şi febrilizaţi de imperativele unui an electoral, se aşează în dispozitivele de luptă. Cei de la putere, prin graiul premierului Emil Boc, în primul rând, şi-au anunţat deja intenţiile pentru acest an, în timp ce reprezentanţii opoziţiei pândesc mai de grabă momentul primului atac mai consistent. Demisia subsecretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, fondatorul SMURD, reprezintă o oportunitate, cu condiţia aprofundării proiectului de lege a sănătăţii. O dezbatere pe un proiect legislativ nelecturat este „apă de ploaie”. Facem o observaţie. În momentul intervenţiei telefonice a preşedintelui Traian Băsescu, în timpul emisiunii de la Realitatea TV, la care erau invitaţi Raed Arafat şi jurnalistul Emil Hurezeanu, una din acuzele sale pertinente era tocmai faptul că intuise că proiectul legii sănătăţii, în discuţie, nu era aprofundat. Şi n-a fost contrazis. Inclusiv Raed Arafat, cu toate meritele sale profesionale, de necontestat, a avut o reacţie ambiguă, nesistematizată, neconvingătoare, lăsând impresia unei timorări nefireşti, chiar dacă avea ceva concludent de spus. Poate a evitat din condescendenţă orice polemică, ceea ce este cu totul altceva. Dar să-l lăsăm pe subsecretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, fiindcă toată ziua de ieri numai despre demisia sa s-a discutat. Problema, dacă tot s-a ivit, este alta: unde sunt specialiştii în materie ai opoziţiei, care ar putea oferi reproşuri competente pe fiecare capitol al proiectului legislativ, aflat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, deci în dezbatere publică. Poate, fireşte, şi mass-media să aibă puncte de vedere pro sau contra, improvizate, pripite sau concludente, dar tonul dezbaterilor de amplitudine, de contrabalansare, trebuie să-l dea specialiştii în domeniu, cu sau fără resentimente. Cu sau fără idei preconcepute. Opoziţia ar putea puncta pe o temă deloc neinteresantă pentru populaţie, mai ales că însuşi preşedintele Traian Băsescu a recomandat ca textul legislativ să fie discutat în Parlament, iar înainte „trebuie discutat public cu bună-credinţă”. „Cred că ar fi o mare greşeală (n.r. – ca noua lege a sănătăţii) să treacă prin asumarea răspunderii Guvernului”. Opoziţia militantă are, aşadar, o minge ridicată la fileu, cum se spune. Irosind şansa de a agonisi un plus de încredere, va pierde din cea care există. Chiar pe mâna ei, dintr-o confuzie tactică. Opoziţia trebuie să înţeleagă că încrederea, fie şi utopică, în ceea ce reprezintă momentan, e preferabilă disperării. Mai clar, populaţia priveşte, tot mai temerar, spre USL, soluţia ieşirii din această „răscruce de drumuri
…priveste spre painea pe care nu o are romanul….il doare in cot de USL,PDL…sau alte partide….intrebarea este alta:….IN ROMANIA ASTA, NUMAI ARAFAT SE PRICEPELA ……HAI SA FIM SERIOSI….AMERICANII AU ZIS…GATA CU ARABII LA SANATATE….si restul lumii s-au conformat…. mare dezbatere domnule,,,mare…si romanul moare de foame
Comments are closed.