Ministrul Bogdan Aurescu susţine într-un comunicat de presă remis de MAE, că Parteneriatul Estic – prin dimensiunea sa bilaterală şi cea multilaterală – reprezintă cel mai eficient instrument de sprijinire a rezilienţei şi a dezvoltării durabile în Vecinătatea Estică şi a atras atenţia că următoarea perioadă este crucială pentru acest format, care trebuie să devină mai ambiţios, fiind necesar ca strategia şi obiectivele pentru era post-2020, asupra cărora se va conveni Summitul Parteneriatului Estic, să fie implementate. “Trebuie să depunem toate eforturile pentru a întrerupe ciclul conflictelor, instabilităţii şi intereselor concurente care dăunează regiunii. Acesta este motivul pentru care România este angajată ferm pentru a susţine eforturi conjugate în vederea întăririi rezilienţei partenerilor noştri estici. Acest sprijin principial are la bază interesul nostru strategic comun de a proiecta şi facilita un climat de securitate, stabilitate democratică şi progres socio-economic în vecinătatea noastră imediată şi la Marea Neagră, care este în beneficiul comunităţii euroatlantice, UE şi a partenerilor săi,” a conchis ministrul Bogdan Aurescu, citat în comunicat.