PNL, USR-Plus, UDMR… sau „Racul, broasca şi o ştiucă”

0
945

Pregătirile pentru consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu partidele, premergător desemnării viitorului prim-ministru, sunt în plină desfăşurare. Dacă liberalii şi-au anunţat opţiunea pentru actualul ministru al Finanţelor, Florin Câţu, deşi momentan interimar ca prim-ministru este gen. (r.) Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, toate formaţiunile chemate la Cotroceni exceptând UDMR au propuneri pentru funcţia de prim-ministru. Cum astăzi şi mâine Klaus Iohannis participă la sesiunea Consiliului European de la Bruxelles, discuţiile s-ar putea desfăşura sâmbătă. Până atunci se croşetează la coaliţia heteroclită PNL – USR-Plus – UDMR, contându-se şi pe sprijinul parlamentarilor din partea minorităţilor, pentru formarea unei majorităţi fragile. Spectaculul de împărţire a caşcavalului se va stinge ca un foc de artificii, iar fabula lui Alecu Donici, „Racul, broasca şi o ştiucă” se va recita din nou, ca în 1996. Finalul fabulei este cunoscut, dar oricum îl reamintim: „Nu ştim cine e vinovat / Însă, pe cât am aflat / Sacul în iaz nu s-a tras / Şi tot pe loc a rămas”.