„ Cu cât trece mai mult timp cu atât va deveni mai legendar” Paolo Rossi

0
603

Paolo Rossi unul dintre cei mai buni atacanţi ai anilor 80, s-a stins din viaţă  în seara trecută, pe 9 decembrie, cauza decesului nefiind cunoscută datorită decizilor luate de membri ai familiei acestuia. Fotbalistul italian a fost un idol pentru mulţi dintre italieni, cel care a adus fotbalul italian la un alt nivel în 82 cand a reuşit să câştige Campionatul Mondial cu naţionala ţări sale. Cu şase goluri şi un titlu de campion mondial Paolo Rossi a câştigat Gheata şi Balonul de Aur, reuşind să devină al treilea jucător din istorie care izbuteşte să revendice toate cele trei titluri la un Campionat Mondial alături de „Diavolul Şchiop”, Garrincha şi Mario Kempes.

Paulo Rossi este singurul jucător care a reuşit să oprească ascensiunea unui echipe cu un potenţial imens, Brazilia, naţională care îi avea pe Falcao, Zico, Socrates şi mulţi alţii la Mondialul din 82. Zico, supranumit Pele cel alb,a evoluat la trei ediții ale Cupei Mondiale, 1978, 1982 și 1986. Culmea este că la aceste turnee finale, Brazilia a pierdut un singur meci cu Zico pe teren, dar nu a câştigat vreun titlu mondial! Unicul eșec a fost la Mondialul din Spania din 1982, când generația lui Zico, Falcao şi Socrates  și-a văzut visele spulberate de hattrick-ul lui Paolo Rossi din partida pierdută u 2-3 în fața Italiei din a doua fază a grupelor turneului final.

Atacantul, născut la Prato în 1956, a marcat șase goluri la turneul final din Spania: trei contra Braziliei (3-2), în grupe), două împotriva Poloniei (2-0), în semifinale, și unul contra Germaniei (3-1), în finală.

Atacantul italian a evoluat de-a lungul carierei sale la Como, Vicenza, Perugia, Juventus, AC Milan şi Hellas Verona