Străpungerea străzii „Traian Lalescu” – Calea București, scoasă la licitație

0
1774

 Primăria Craiova a scos la licitație serviciile de proiectare pentru străpungerea străzii „Traian Lalescu” – Calea București. În felul acesta s-ar asigura o arteră de legătura între cartierul Rovine și Calea București, fiind vorba de un proiect urbanistic pe care autoritățile l-au avut în vedere încă din anii 90.

 Ieșirea de pe strada „Traian Lalescu” în Calea București a reprezentat un proiect urbanistic pe care municipalitatea l-a avut în vedere cu mulți ani în urmă. S-a considerat că, prin crearea unei artere de legătură, s-ar asigura accesul mai ușor din cartierul Rovine în Calea București. De-a lungul anilor, autoritățile au studiat de mai multe ori acest proiect, însă nu l-au continuat până în primăvara trecută. Într-o ședință din luna mai, a fost supus votului consilierilor municipali studiul de fezabilitate al acestei investiții. Aleșii locali au fost de acord cu lucrarea, iar la sfârșitul lunii noiembrie, s-a trecut la următorul pas, fiind scoasă la licitație proiectarea.

Termenul-limită, pentru data de 16 decembrie

Potrivit documentației, contractul vizează „servicii de proiectare tehnică, verificare tehnică de calitate și asistență tehnică din partea proiectantului”. Licitația nu se realizează pe loturi, termenul-limită pentru depunerea ofertelor din partea firmelor interesate fiind stabilit pentru data de 16 decembrie. Valoarea licitației este de 159.435 de lei, toți banii find asigurați din fonduri bugetare. Criteriile de atribuire au fost stabilite de municipalitate: 10% îl reprezintă raportul dintre calitate-preț, iar 90% – componenta financiară, adică oferta cea mai ieftină va fi declarată câștigătoarea licitației. 

Se solicită experiență în proiecte de cel puțin 150.000 de lei

Ofertanții trebuie să demonstreze că, în ultimii trei ani, a excutat servicii similare pe care le-a dus la bun sfârșit, în valoare cumulată, fără TVA, de cel puțin 150.000 de lei. Prin servicii similare, potrivit autorității, se înțelege servicii de proiectare – „oricare din fazele de proiectare pentru lucrări în domeniul infrastructurii de transport rutier sau al unei infrastructuri similare din punct de vedere al complexităţii şi/sau utilităţii”. Totodată, prin sintagma „servicii duse la bun sfârșit” se înțelege „servicii recepționate parțial, cu condiția ca specificul contractului/activităților ce reprezintă experiența similară să permită elaborarea unui livrabil care să poată fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent”.

Condiții stricte pentru subcontractanți

În cazul în care mai mulți operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, îndeplinirea cerințelor privind capacitatea tehnică și profesională se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, iar autoritatea contractantă „solicită ca aceștia să răspundă în mod solidar pentru executarea contractului de achiziție publică”. După ce va fi adjudecată licitația pentru partea de proiectare, va fi lansată și lucrarea de execuție a investiției.

Investiția va revitaliza traficul urban din zonă

Potrivit studiului de fezabilitate, se intenționeză continuarea străzii „Traian Lalescu” spre intersecția cu Calea București, stradă de categoria II, adică cu două benzi de circulație pe sens, sensurile fiind separate printr-un spațiu verde. După intersecția cu Calea București, se propune lărgirea la patru benzi de circulație a străzii „Henri Coandă” până la intersecția cu strada „I.D. Sârbu”. „Investiția reprezintă una din oportunitățile de revitalizare a traficului urban din zonă, face parte din obiectivele prioritare de dezvoltare. Realizarea investiției va crea condiții sporite de confort pentru participanții la trafic, atât localnici cât și aflați în tranzit”, se arată în studiul de fezabilitate al investiției.