Întâlnirea Iohannis-Cameron. Premierul britanic: Susţinem libera circulaţie, dar trebuie să rezolvăm presiunea pe care o pun migranţii

0
317

Premierul britanic, David Cameron, a declarat, ieri, la Palatul Cotroceni, că Marea Britanie susţine principiul liberei circulaţii în UE, dar libertatea de mişcare a dus la “presiune” pe serviciile publice, aceasta fiind o temă importantă în solicitările sale de reformare a Uniunii Europene. La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, la finalul discuţiilor cu şeful Executivului de la Londra, că este prima vizită a unui premier britanic în România în ultimii 16 ani, arătând că ”locul Marii Britanii este clar în UE”. David Cameron a făcut aceste afirmaţii într-o conferinţă de presă susţinută alături de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Premierul britanic a spus că românii “aduc o contribuţie valoroasă în Marea Britanie în foarte multe domenii” şi că nu se opune principiului liberei circulaţii, care este unul “de bază” în Uniunea Europeană, însă ţara sa este afectată de valul foarte mare de oameni. “Susţin principiul liberei circulaţii, (…) dar nu am crezut niciodată că această libertate de mişcare va aduce atâţia oameni şi trebuie să rezolvăm toată această presiune care se exercită pe serviciile noastre publice. Migraţia netă în Marea Britanie ajunge la 300.000 de oameni pe an şi nu este sustenabil, deci trebuie neapărat să găsim modalităţi să rezolvăm această situaţie”, a spus premierul britanic. Subiectul imigranţilor români a fost ridicat şi de Klaus Iohannis. “Trebuie subliniat faptul că cea mai mare parte a cetăţenilor români sunt foarte bine integraţi şi contribuie prin taxe şi impozitele pe care le plătesc la economia Marii Britanii”, a spus acesta.

Pe de altă parte, David Cameron a precizat că problema migraţiei în interiorul Marii Britanii este una din temele cele mai importante de discuţie în privinţa reformelor pe care le cere în interiorul UE, în condiţiile dezbaterilor privind ieşirea din Uniunea Europeană. “Am discutat şi cum putem să reformăm Uniunea Europeană ca să o facem mai competitivă şi să rezolvăm îngrijorările poporului britanic cu privire la acest lucru. Marea Britanie este un membru important, un contributor net la Uniunea Europeană. Vreau ca Marea Britanie să rămână într-o Uniune Europeană reformată, de aceea doresc reforme importante care să rezolve îngrijorările poporului britanic. Aşa cum a spus şi preşedintele Consiliului European, facem progrese, dar recunosc că în anumite domenii sunt mai dificile, mai ales în ceea ce priveşte reformele privind bunăstarea”, a mai spus Cameron.

Premierul Marii Britanii a afirmat că aceste subiecte vor fi discutate la Consiliul European de săptămâna viitoare şi speră că se vor găsi soluţii pentru fiecare domeniu. “UE a arătat şi înainte că are flexibilitatea de a răspunde la îngrijorările statelor membre şi acum trebuie să facă din nou acest lucru”, a adăugat David Cameron.

Klaus Iohannis şi-a exprimat, la rândul său, speranţa că toate aceste subiecte vor fi rezolvate. “În opinia noastră, locul Marii Britanii este clar în familia europeană. UE este mai puternică cu Marea Britanie în interiorul ei şi Marea Britanie este mai puternică în interiorul UE”, a subliniat şeful statului.