Bâcu a debutat cu victorie pe banca Podariului

0
432

La debutul lui Marian Bâcu pe banca tehnică, FC Podari s-a impus cu 4-1 în amicalul disputat în week-end-ul trecut la Vâlcea cu divizionara B CSM din localitate, grupare aflată pe locul 10 în seria a II-a. Aceasta a aliniat mai mulţi jucători de bază, informează site-ul oficial al grupării FC Podari, care notează şi că antrenorul vâlcenilor, Laurenţiu Tudor, a apreciat prestaţia şi calităţile jucătorilor doljeni. Partida s-a dipsutat pe terenul sintetic de lângă arena din Zăvoi, iar golurile celor de la Podari au fost marcate de Niţă, Cruşoveanu, Tâmplaru şi Preda. Marian Bâcu i-a folosit pe: Barbu – Stoian, Sodoleanu, Preduţ, Mateiţă – Năstase, Telea, Ţenovici, Cruşoveanu – Niţă, Preda. Au mai intrat: Altinawi, Dumitraşcu, Tâmplaru, Istudor, Ciurea, Dăbuleanu, Alecu. Ocupanta locului secund în Liga a IV-a Dolj la intrarea în pauza competiţională, FC Podari, efectuase cu câteva zile în urmă o nouă schimbare de antrenori, Victor Naicu fiind înlocuit cu Marian Bâcu. Podariul începuse sezonul cu Florin Băluţă, însă după două meciuri pierdute în start acesta a fost înlocuit, iniţial cu Bogdan Vrăjitoarea, apoi de cel care a promovat CS Apă Craiova în Liga a III-a, Victor Naicu. Deşi nu a pierdut niciun meci pe teren de când a preluat echipa, Naicu nu a rămas pe aceeaşi lungime de undă cu conducătorii de la Podari, care i-au demis secundul, Alin Staicu. În cele din urmă, echipa din Podari a fost preluată de fostul atacant al Ştiinţei, Marian Bâcu, pentru ultima parte a sezonului şi play-off. În vârstă de 52 de ani, Bâcu a mai antrenat formaţiile Electro Bere Craiova, Dunărea Calafat, Armata Craiova, Triumf Bârca şi Sportul Vişina Nouă.