Cine i-a sugerat Elenei Lasconi, primarul userist al oraşului Câmpulung Muscel, să confecţioneze un scandal privind votul său la referendumul cu familia tradiţională, ştie… „meserie”. Dacă s-a rezolvat, în doi timpi şi trei mişcări, problema cu retragerea de bunăvoie de pe lista de candidaţi la alegerile europarlamentare de anul viitor, care oricum nu interesa pe nimeni, a apărut în schimb o altă temă de zbenguială, în spaţiul public, de data aceasta rolul principal preluându-l Oana, fiica Elenei Lasconi, aflată pe la Paris, care într-un clip-video s-a declarat „absolut dezgustată, dezamăgită şi şocată” de… mama ei. Cristian Tudor Popescu, pe canalul Youtube Recorder Talks, a precizat că „aşchia nu sare departe de trunchi”, referindu-se la regia pusă la cale de mama ei. Mai mult gazetarul, dar şi scriitorul, CTP, rămâne convins că Elena Lasconi nu a votat la referendumul din 2018, deoarece ştia că fiica ei face parte din comunitatea LGBT. Acum, că a votat sau nu, la referendumul evocat, şi a enunţat apoi o părere proprie –care ştia că va reverbera în partid- conform căreia este „pentru căsătoria dintre un bărbat şi o femeie şi pentru un parteneriat legal între persoanele de acelaşi sex”, pare doar pretextul pentru ceea ce intuia că va urma: un scandal public, prea original. Mult jinduit. Pe pagina sa de Facebook, ca să-şi cosmetizeze portretul, Elena Lasconi a făcut chiar şi o precizare duioasă „(…)Eu nu mă agăţ de funcţii şi liste. Pur şi simplu muncesc cu drag, pentru ţara pe care o iubesc. Pentru câmpulungeni, pentru România, pe care ne-o dorim cu toţii. Voi continua să fiu sinceră, asumată şi autentică”. Vibrant mesaj. Aproape de necomentat, fiindcă sună din păcate fals, ca o tingire, de la o margine la alta. Când însă fiica ei afirmă, într-un mesaj video pe Instagram, că este „absolut dezgustată, dezamăgită şi şocată” de declaraţia mamei sale şi „nu îmi vine să cred că persoana pe care am susţinut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă”, înseamnă că Elena Lasconi a reuşit în viaţă. Şi nu-i mai trebuie… nimic. Chiar nimic. Când fiica ta, a primarului USR de Câmpulung Muscel, declară public că „îşi retrage sprijinul pentru mama ei”, ea exprimă nu eşecul unei educaţii (chiar dacă principiile şi metodele ei variază) ci o pernicioasă apologie a arbitrarului, dacă nu o cumplită obrăznicie. Nu toate valorile pe care ne întemeiem viaţa sunt argumentabile, ne spune într-o tabletă de-a sa Andrei Pleşu. Aş spune că neargumentabile sunt tocmai valorile cardinale, cele care nu ne parvin prin educaţie, ci prin cutumă, cele a căror încălcare se amendează de regulă prin expresii vagi de genul „nu şade bine”, „nu se cuvine”, „nu e frumos”. Neargumentabil e teritoriul discret şi atemporal al cuvinţei. De-o parte „cei 7 ani de acasă”, de cealaltă, mai multe milenii de experienţă comunitară. Pentru fiecare dintre noi există zone mai largi, mai înguste, de inadmisibil, cu valenţe etice. Şi într-una din aceste zone se regăseşte şi respectul pentru părinţi. Nu-i voi cere odraslei Elenei Lasconi să citească poemul „Repetabila povară” al unui poet, cu siguranţă repudiat în lumea ei, fiindcă nu dă doi bani pe opţiunile, la fel de onorabile, ale altora. Şi oricum e blamabil, nu de prost gust, tot spectacolul. La limită, e kitch. Elena Lasconi a făcut să se vorbească de ea, nu pentru ceea ce a făcut în oraşul al cărei primar este, ci pentru altceva, flasc şi izinit.
