Negocierile PSD-PNL continuă, dar nimic nu e cert

0
977

Liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, a dezvăluit aseară că în maximum două zile se vor lămuri lucrurile, adică se va decide dacă se poate forma noul guvern cu PNL şi UDMR. Formal s-a discutat şi despre posibilitatea ca el să fie propunerea pentru funcţia de premier, context în care aşteptat este un semnal de la preşedintele Klaus Iohannis. Care, după toate semnalele îşi doreşte acum aducerea social-democraţilor la guvernare. Liberalii solicită ca prim-ministrul să fie de la ei, şi au reticenţe la propunerile social-democraţilor vizând revizuirea PNRR.

De pildă, PNL pretinde ca PNRR-ul – compus din compilaţii, frustrări şi şmenuri mascate – de ministrul nul Cristian Ghinea, ne atrage atenţia jurnalistul Octavian Ştireanu, ţinut la secret tocmai pentru că este catastrofal, să devină un fel de MCV pe economie. Or, păstrarea actualei forme a documentului ca un fel de evanghelie useristă ar însemna o absurditate în formă şi un dezastru în conţinut. De asemenea, liberalii mai pretind să fie legiferate reformele Lor şi nu altele – privind salarizarea, pensiile, justiţia, reforma administrativă şi a statului etc. Este ceea ce clamează fără încetare Vasilică Cîţu, fără să spună vreodată în ce ar consta, în mod concret, aceste reforme.

Social-democraţii nu exclud să facă pasul în spate, să părăsească negocierile. „Dacă găsim parteneri loiali, cinstiţi şi corecţi mergem înainte. Nu-i găsim, ne vedem de treaba noastră”, a declarat Marcel Ciolacu la România TV. Intrarea la guvernare a social-democraţilor ar fi însă benefică… lui Klaus Iohannis, care ar vedea anulată total perspectiva suspendării. Şi asta după ce social-democraţii înlăturaţi de la guvernare în două rânduri, consideraţi paria la un moment dat, par o soluţie viabilă de parteneriat. Poziţia ideală în care se află, momentan, potrivit sondajelor, le-ar permite câştigarea la scor a oricărui tip de alegeri, fie anticipate sau la termen. Intrarea la guvernare înseamnă un risc asumat. Astăzi consultările PSD-PNL continuă cu discuţii pe zona economică şi justiţie. După toate aparenţele în maximum două zile se va da un răspuns clar.