Aliant și Tailent contribuie la dezvoltarea viitoarelor generații de specialiști RPA

0
333

Aliant, unul dintre principalii integratori IT și furnizori de gestionare a serviciilor IT, și Tailent, compania românească de tehnologie cunoscută pentru democratizarea accesului la soluții de Robotic Process Automation (RPA), au încheiat un parteneriat cu Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) pentru a contribui la dezvoltarea viitoarelor generații de specialiști în soluții RPA. Prin acest demers, universitatea își propune să pregătească mai bine studenții pentru locurile de muncă ale viitorului și să ofere astfel un sprijin solid companiilor din România care activează în sectorul automatizării, în condițiile în care industria RPA a accelerat în ultimii ani la nivel global, iar România devine un important furnizor global de soluții bazate pe această tehnologie.

În cadrul colaborării cu Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA – UAIC), cele două companii creează un Centru de Excelență (CE) și un curs de RPA bazat pe tehnologii Tailent, accesibil tuturor studenților interesați. Centrul de Excelență are trei roluri: crearea unui Centru Educațional pentru formarea viitorilor specialiști în automatizare, a unui Centru de Competențe cu potențial de a sprijini companiile românești și internaționale, inclusiv prin programe de internship, precum și a unui Centru de Cercetare și Dezvoltare dedicat colaborării cu experții FEAA în domeniul automatizării și optimizării proceselor de business.

„Obiectivul acestei inițiative este de a poziționa FEAA cu un pas înainte când vine vorba despre aceste tehnologii, prin implementări practice, articole de cercetare și prin modificări ale ofertei academice astfel încât să pregătească mai bine absolvenții pentru o carieră în acest domeniu. Aceasta este o parte foarte importantă a strategiei noastre de a ne alia cu companii românești cu viziune progresistă și startup-uri care s-au dezvoltat la nivel global. Trebuie să le oferim exemple puternice studenților noștri și să susținem economia să facă tranziția de la externalizare la dezvoltare de produse software”, spune profesorul Mircea Georgescu, prof. univ. dr., care va coordona Centrul de Excelență Tailent RPA.

Acest parteneriat este dezvoltat de Aliant, Tailent Gold Partner, prin intermediul echipei sale de experți care vor transfera cunoștințele și expertiza lor către studenți. Aliant și Tailent au anunțat în ianuarie 2021 o alianță al cărei obiectiv principal este de a aduce tehnologii de automatizare RPA de ultimă generație mai aproape de companiile mici și mijlocii care doresc să-și transforme business-ul.

Centrul de Excelență RPA are la bază o echipă dedicată de profesori, studenți și experți în tehnologie care sprijină mai multe arii funcționale din cadrul instituției academice. Principalul rol al Centrului de Excelență este de a pregăti viitorii experți în automatizare astfel încât să adauge valoare companiilor prin sprijinirea angajaților în a  elimina activitățile de rutină.

„Am întâlnit la FEAA o deschidere foarte mare către tehnologie și cred că facultatea este locul ideal pentru un Centru de Excelență în RPA, deoarece îmbină perfect cunoștințele despre administrarea afacerilor și teorii economice cu modul de funcționare din lumea reală. Există o valoare uriașă în a aduce mai aproape mediul academic de cel de business. Aliant și-a luat angajamentul să contribuie la exploatarea acestei valori prin furnizarea de cunoștințe relevante, dezvoltarea de competențe și utilizarea tehnologiei de automatizare de ultimă generație de la Tailent”, a spus Bogdan Ciubotaru, Partener și Chief Commercial Officer la Aliant.

Colaborarea face parte și din strategia Tailent de a democratiza accesul la tehnologia RPA la nivel global și de a sprijini economia și mediul IT din România să evolueze și să se adapteze mai bine unui viitor „robotizat”. Această evoluție este absolut necesară în contextul în care România este deja recunoscută drept un furnizor global foarte important de soluții de automatizare.

„Susținem educația și ne dorim să contribuim la crearea unui ecosistem de inovare și colaborare format din actori principali din economie. Companiile de tehnologie, mediul academic și de afaceri trebuie să colaboreze pentru un viitor mai bun, atât în România, dar și la nivel global, conform principiului „think global, act local”. Învățământul superior din România este aliniat la standardele internaționale ale marilor centre academice de Cercetare, Dezvoltare și Inovare. În plus, crearea Centrelor de Excelență la nivel academic reprezintă un pas important în misiunea noastră de a democratiza accesul la tehnologia RPA, astfel încât din ce în ce mai multe companii să poată folosi roboți software pentru a crește productivitatea și competitivitatea”, a spus Mario Popescu, CEO Tailent.

Studenții care finalizează cursurile obligatorii obțin o Specializare Academică Tailent și vor primi o insignă digitală pe care o vor putea folosi online pentru a-și indica specializarea.În plus, companiile pot angaja studenți pregătiți pentru stagii de practică, instruiți în domeniul tehnologiilor de automatizare a proceselor, iar aceștia își pot pune în practică cunoștințele, adăugând rapid valoare pentru angajatorii lor.

Tailent se află în prezent într-un proces de expansiune, atât pe plan local, cât și internațional, prin încheierea de noi parteneriate și intrarea pe piețe strategice, RPA fiind o industrie care a accelerat puternic în ultimii ani, la nivel global, în timp ce România a devenit un important furnizor global de soluții de automatizare. Recent, compania a semnat acorduri cu doi furnizori de soluții: Winsig, o companie portugheză cu o bază extinsă de clienți în Europa, Africa și America de Sud, și Wolters Kluwer, care activează în industrii strict reglementate.