Sfaturi pentru consumatori: Atenţie la cumpărăturile de Black Friday

0
408

Vânzările cu preţ redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoţionale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare şi publicitate a preţurilor. Astfel, orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse identice. Preţul redus trebuie să fie inferior preţului de referinţă. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus.

Pentru siguranţa cumpărăturilor din perioada Black Friday citiţi cu atenţie caracteristicile produsului şi verificaţi dacă acesta corespunde cu adevărat dorinţelor şi nevoilor dvs.

Pentru cumpărăturile online:

Verificaţi stocul existent;

Verificaţi preţul afişat pe site şi dacă acesta este integral (conţine sau nu TVA)

Verificaţi dacă preţul include şi costul de livrare.

Comerciantul este obligat să informeze corect şi complet consumatorii. Pe website-ul acestuia trebuie publicate o serie de informaţii:

Datele de identificare (denumirea, adresa poştală şi electronică, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăţilor comerciale şi cel de înregistrare fiscală etc);

Caracteristicile esenţiale ale produsului;

Preţul cu toate taxele incluse;

Cheltuielile de livrare, dacă este cazul;

Modalităţile de plată şi de livrare;

Perioada de valabilitate a ofertei sau a preţului;

Durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs;

Existenţa şi modul de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală a contractului.

Consumatorul poate contacta comerciantul prin telefon pentru a cere informaţii suplimentare asupra produsului, serviciilor post-vânzare sau a condiţiilor de livrare; modul în care răspunde la aceste întrebări le poate oferi consumatorilor indicii asupra seriozităţii vânzătorului.

Consumatorul trebuie să ştie că, din momentul în care a primit un produs comandat pe internet, are dreptul de a denunţa contractul şi 14 zile pentru a-l returna, dacă nu este mulţumit de el; nu trebuie să invoce vreun motiv.

În cazul returnării produsului, consumatorul îşi poate primi suma de la comerciant în termen de 14 zile de la primirea produsului.

Profesionistul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului.

Rambursarea se face folosind aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de consumator pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată şi cu condiţia de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma rambursării.

Foarte important: consumatorul trebuie să citească termenii şi condiţiile de funcţionare a magazinului online deoarece termenul de 14 zile (în care poate opta pentru returnarea produsului) se prelungeşte cu încă 12 luni în cazul în care comerciantul nu a menţionat în format expres despre existenţa dreptului de returnare a produselor.

Comisar-şef Radu Preda,

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Vest Oltenia