Greceşti: 18 noiembrie-Ziua împăduririi, cu ajutorul voluntarilor

0
399

Pentru al treilea an consecutiv, iniţiativa naţională pe bază de voluntariat “Plantăm fapte bune în România” se va concretiza într-o amplă acţiune de împădurire în comuna Greceşti. În parteneriat cu Asociaţia Ecoasist şi Direcţia Silvică Dolj, ne spunea viceprimarul Sorin Iordache, sunt prevăzute a se planta trei hectare cu salcâm şi glădiţă, pe terenuri slab productive, supuse eroziunii. Materialul de plantat este asigurat din pepinierele Direcţiei Silvice Dolj (Negoieşti şi Zăval). Sunt aşteptaţi să participe circa 400-450 de voluntari, care vor primi o diplomă green-endorsement, recunoscută în CV de peste 30 de companii de renume.