Marc Gafarot i Monjo, coordonatorul departamentului de politică externă al Partidului Democrat Catalan (PDeCAT), condus de Carles Puigdemont, aflat în exil la Bruxelles, s-a aflat miercuri la Cluj-Napoca, la invitaţia Partidului Popular Maghiar din Transilvania, şi într-o conferinţă de presă a asemuit situaţia actuală a regiunii cu cea din perioada lui Francisco Franco, care a condus cu „mână de fier” Spania (1939-1975) şi a ajuns la putere în urma unui sângeros război civil. Ştirea Agerpress, în legătură cu acest eveniment este mai mare. Redactorii agenţiei nu o comentează, cum este şi firesc, şi o redau în formă brută. Marc Gafarot i Monjo nu este singurul tenor al independentiştilor care asemuiesc situaţia actuală din Catalonia cu cea din vremea generalului Franco. Ceea ce este o inepţie. El repetă însă „la indigo” pasaje din discursul preşedintelui demis al Cataloniei, Carles Puigdemont, în faţa primarilor catalani sosiţi la Bruxelles în urmă cu câteva zile, reuniţi în sala muzeului Sall des Bojar, din apropierea gării centrale. Cum „şi-a făcut timp”, într-o perioadă atât de critică, oficialul catalan pentru a exporta regulile de bună practică în materie de secesiune – cum le numeşte ex-premierul Adrian Năstase – rămâne o enigmă. Fiindcă, acesta a explicat că, în opinia sa, în Transilvania, există o sesizabilă dorinţă către autonomie şi nu doar în rândurile populaţiei maghiare, ci şi a unora dintre români, care este posibil să nu împărtăşească modelul centralist de administrare a ţării. În schimb, AFP ne livrează o ştire caldă, extrem de interesantă: generalul american, Curtis Scaparrotti, şeful forţelor NATO din Europa, a cerut Rusiei „încetarea intereferenţei în alegerile din Europa” incluzând Catalonia, care traversează o gravă criză politică, după referendumul de independenţă, anulat de Curtea Constituţională de la Madrid. „Noi recomandăm Rusiei să respecte suveranitatea fiecărei naţiuni şi dreptul ei de a guverna”, a spus generalul în marja unei reuniuni a miniştrilor de apărare din ţările NATO. Referirile la campaniile de destabilizare au fost fără echivoc. În SUA, un procuror special anchetează, de mai multe luni, bănuielile de ingerinţă în campania prezidenţială din 2016, deşi Moscova dezminte că ar fi intervenit în favoarea alegerii lui Donald Trump. În Spania însă cotidianul El Pais, extrem de critic la adresa independentiştilor, a afirmat că ediţiile hispanofone ale mediei ruse – Russia Today şi Sputnik – s-au implicat în chestiunea catalană. Este adevărat însă că ministrul spaniol de externe, Alfonso Dastis a spus că „nu există probe definitive ale unei asemenea ingerinţe”. El Pais îl citează pe europarlamentarul Victor Boştinaru, vicepreşedinte al grupului social-democrat din PE, care vorbeşte de intruziunea rusă în favoara separatiştilor catalani. Reţelele de socializare pro-ruse şi-au crescut cu 2000 la sută activitatea în favoarea referendumului din Catalonia. Cu totul “întâmplător”, pe fondul crizei catalane, Andrei Grachev, fost purtător de cuvânt al lui Mihail Gorbaciov şi martor al dezmembrării URSS, insistă într-un articol publicat în Le Monde pe căutarea unui compromis între dreptul la autodeterminare şi respectarea integrităţii statelor, două principii normative ale dreptului internaţional. Puse cap la cap, toate aceste informaţii, ne sugerează ceva, poate chiar mai important decât ceea ce discutăm zilnic.
