„Cântăreţii din Bremen” ocupă scena la „Colibri”!

0
376

„Cântăreţii din Bremen” ocupă scena la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”, sâmbătă, 11 noiembrie, la ora 18.00, şi ne bucură cu spectacolul dramatizare de Patrel Berceanu după Fraţii Grimm, în regia lui Valentin Dobrescu. Muzica îi aparţine lui Alin Macovei-Moraru, iar scenografia, Mirelei Tofan. Spun povestea actorii Daniel Mirea, Mugur Prisăcaru, Iulia Cârstea, Ionica Dobrescu, Adriana Ioncu şi Alla Cebotari. Duminică, 12 noiembrie, ora 11.00, este rezervată pentru „Jocuri magice”, un spectacol interactiv, vesel, care ne aduce mai aproape de valorile prieteniei. În distribuţie: Adriana Ioncu, Alla Cebotari, Emanuel Popescu. Regizorul spectacolului este Titus Jukov, iar scenografia este semnată de Vladimir Cantor. Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului „Colibri”, la preţurile de 7 sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.