Reprezentanţii ISU Dolj au anunţat că, în perioada 5-9 noiembrie 2015 au fost efectuate alte 12 controale de prevenire în barurile şi a cluburile din Craiova, în cadrul acţiunii demarcate în toată ţara după tragedia de la Clubul Colectiv din Bucureşti. Pompierii au precizat că 8 locaţii aflate în lista de priorităţi nu au putut fi controlate, acestea fiind închise publicului pe termen nedeterminat.
„Din cele 12 controale efectuate, 5 nu sunt încă finalizate, urmând ca documentele de control prevăzute de reglementări să fie încheiate în perioada imediat următoare, după prezentarea de către administratori a documentelor solicitate de autorităţi. În urma centralizării datelor obţinute până la aceste moment, ca urmare a efectuării controalelor de prevenire, cadrele Inspectoratului a depistat 20 de deficienţe în domeniul apărării împotriva incendiilor, 5 fiind soluţionate pe timpul controlului, 15 dintre acestea fiind sancţionate, aplicându-se 5 avertismente şi 10 amenzi în cuantum de 30.700 lei. Nu a fost încă aplicată sancţiunea complementară privind oprirea funcţionării vreunuia dintre obiectivele controlate, eventualele astfel de situaţii urmând a fi analizate punctual, în baza documentelor de urbanism puse la dispoziţie de administratori spaţiilor respective”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, mr. Florin Cocoşilă.
Principalele deficienţe constatate de echipele mixte de control au vizat lipsa organizării activităţii de apărare împotriva incendiilor; nefuncţionarea parţială a iluminatului de securitate pentru evacuare; exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor utilitare aferente construcţiilor şi lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu.