CNADNR va inaugura până la finele acestui an 56 de kilometri de autostradă, mai puţin de jumătate faţă de nivelul din 2013, când au fost finalizaţi 116 kilometri, şi a planificat pentru 2015 deschiderea traficului rutier pentru 17 kilometri noi. Concret, datele CNADNR arată că până în decembrie vor fi finalizaţi 56,3 kilometri de autostradă, respectiv primul lot (22,2 kilometri) şi o porţiune de 6 kilometri din lotul 2 al autostrăzii Nădlac – Arad, 6 kilometri din lotul 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj şi lotul 3 de la Orăştie – Sibiu (22,1 kilometri). În anul 2013 au fost deschişi traficului rutier 116,07 kilometri, respectiv tronsonul Simeria – Orăştie, trei loturi pe Orăştie-Sibiu şi primul tronson al Lugoj – Deva. Totodată, noul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, a revizuit drastic targetul avansat de predecesorul său la conducerea instituţiei, Dan Şova, cu privire la construcţia de autostrăzi. Astfel, România ar trebui să construiască 656 kilometri de autostradă şi 2.226 kilometri de drumuri expres până în anul 2030, în condiţiile în loc de 1.800 kilometri noi de autostradă, cum promitea Şova în aprilie.
„Tronsoanele de autostradă planificate a fi deschise traficului rutier în anul 2015 sunt: autostrada Nădlac – Arad şi drum de legătură lot 2: km 22+218 – km 38+882 – 10,664 km; autostrada Bucureşti – Ploieşti, tronson Bucureşti – Ploieşti, Secţiunea I, km 0+000 – km 19+500 – 6,5 km”, a comunicat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România pentru Mediafax. CNADNR SA derulează în prezent trei proceduri de achiziţie publică pentru atribuirea unor contracte de construcţie autostrăzi, toate fiind în procesul de evaluare a ofertelor de către comisia de evaluare. Licitaţiile vizează proiectarea şi execuţia tronsoanelor Ogra – Câmpia Turzii (lot 1,2,3), Târgu Mureş – Ungheni (plus drum de legătură), Ungheni – Ogra, respectiv Suplacu de Barcău – Borş din autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea. „În cadrul CNADNR SA se află în derulare procedura de achiziţie publică «Proiectare şi Execuţie pentru finalizarea Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, secţiunea 2B: Câmpia Turzii – Gilău». În prezent aceasta se află în stadiul de elaborare a documentaţiei de atribuire şi transmitere a acesteia spre validare la ANRMAP”, potrivit sursei citate.
România are, în prezent, 300 km de autostradă
Cu privire la construcţia autostrăzii Comarnic – Braşov, CNADNR reiterează că în prezent sunt în derulare activităţile prealabile semnării contractelor de finanţare şi contractului de concesiune de lucrări publice, fără alte informaţii.
În primele nouă luni ale acestui an, CNADNR a plătit companiilor implicate în construcţia de autostrăzi suma de 767,1 milioane lei. Comparativ, în perioada ianuarie – septembrie 2013 suma achitatã constructorilor de autostrăzi a fost de 2,6 ori mai mare, ridicându-se la 2,03 miliarde lei. În 2013, constructorii de autostrăzi au primit în total 3,08 miliarde lei de la CNADNR. Sumele nu includ TVA.
Reţeaua de autostrăzi din România cuprinde în prezent 300 de kilometri ai autostrăzii A1 Bucureşti – Nădlac (Bucureşti-Piteşti – 109,6 km, centura Sibiu – 17,2 km, loturile 1,2,4 Sibiu-Orăştie – 60 km, Orăştie-Deva – 32,5 km, lotul 1 Deva-Lugoj – 27 km, lotul 1 Lugoj-Timişoara – 9,5 km, Timişoara-Arad – 32,3 km, centura Arad – 12,3 km), circa 200 de kilometri aferenţi autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa (Bucureşti-Cernavodă – 152 km, Cernavodă-Medgidia – 20,5 km şi Medgidia-Constanţa – 30,8 km), peste 100 kilometri ai autostrăzii A3 Bucureşti – Borş (Bucureşti-Ploieşti – 55,5 km, Câmpia Turzii-Gilău – 52 km), centura Constanţei – 21,8 km şi tronsonul Balint- Lugoj (A6) – 11 km.
Rus: În Masterplanul de Transport modificat toate municipiile reşedinţă de judeţ au centuri ocolitoare
Toate municipiile reşedinţă de judeţ din România vor avea în Masterplanul de Transport centuri ocolitoare, aceasta fiind „o corectură mare” apărută în urma dezbaterii publice a documentului, a declarat vineri seară, la B1 TV, ministrul Transporturilor, Ioan Rus. „(…) Am discutat chiar azi cu echipa doamnei comisar pentru Politică Regională (Corina Creţu – n.r.), care a fost în vizită oficială la Bucureşti, despre acest lucru. Vor fi unele noutăţi faţă de ceea ce am prezentat în prima instanţă. O să prefer să vorbesc despre asta peste vreo două săptămâni, când va avea aprobarea Guvernului. Pot spune câteva lucruri extrem de succint. (…) Toate oraşele sau toate municipiile reşedinţă de judeţ din România vor avea în Masterplan centuri ocolitoare. Toate. Toate centurile ocolitoare ale tuturor reşedinţelor de judeţ vor fi direct legate de drumuri expres sau de autostrăzi”, a spus Rus. Acesta a explicat că vor fi oraşe care vor avea centura ocolitoare cu patru benzi, şi altele cu două benzi. „În funcţie de circulaţie, de toate criteriile care se iau în considerare în decizia finală, vor fi oraşe, ca de exemplu Timişoara, care în Masterplan are centura ocolitoare la 4 benzi, faţă de un oraş mai mic, cum e Târgu Jiu, care are centura ocolitoare la două benzi, pentru că în acest moment dezvoltarea economică, traficul, etc.. impun doar două benzi. Pe lângă toate reşedinţele de judeţ vor exista şi multe alte oraşe care au centuri ocolitoare. Toate lucrurile mari se finanţează din fonduri europene, diverse variante de dezvoltare regională sau coeziune, altele, la oraşe mai mici, din bugetul statului. Asta e o noutate: toate municipiile au centuri ocolitoare”, a subliniat ministrul Transporturilor.