Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae va fi adusă, duminică, la Craiova

0
364

Biserica „Postelnicu Fir” din Craiova îşi va sărbători luni, 12 noiembrie, hramul: Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. Slujbele religioase vor începe mâine, 11 noiembrie, la ora 16.00, cu cea a Privegherii, săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului.

Cu acest prilej, va fi adusă de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti o parte din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, respectiv mâna dreaptă. După slujba religioasă, va avea loc o procesiune în jurul bisericii cu moaştele Sfântului Ierarh Nicolae şi ale Sfântului Ioan cel Milostiv (mâna dreaptă care se află la Biserica „Postelnicu Fir”).

În ziua praznicului, Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată de ÎPS Irineu, arhiepiscopul Craiovei şi mitropolitul Olteniei, împreună cu Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Moaştele Sfântului Ierarh Nicolae vor rămâne în Craiova până luni seara, când se vor întoarce la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti.