Tot mai mulţi medici doljeni aleg să părăsească ţara

0
367

Câteva sute de medici au părăsit spitalele doljene în ultimii trei ani în căutarea unui loc de muncă mai bun în străinătate. Conform datelor publicate de Colegiul Medicilor Dolj, numai pe parcursul ultimelor luni au plecat peste hotare aproape 100 de cadre medicale. Salariile mult mai atractive decât cele din unităţile sanitare româneşti, condiţiile de muncă mai bune şi accesul la tehnologii medicale de vârf sunt motive suficiente pentru doctori să accepte ofertele venite din străinătate.

De la an la an, migraţia halatelor albe a devenit un adevărat fenomen, numărul medicilor doljeni dornici să-şi găsească loc de muncă în unităţile medicale din străinătate fiind într-o continuă creştere. Astfel, dacă în 2009 plecau peste hotare 60 de doctori, anul trecut numărul acestora a ajuns la peste 70, iar din luna ianuarie a.c. şi până în în prezent 92 de cadre medicale şi-au căutat de lucru în diferite colţuri ale Europei. Printre statele preferate de doctorii doljeni se numără Anglia, Germania, Franţa, Italia, Belgia şi, într-un procent mai mic, ţările nordice.

Cei mai căutaţi sunt medicii de familie, chirurgii, specialiştii în boli interne şi anestezie terapie intensivă. „Medicii vor pleca în continuare pentru că aici condiţiile se înăspresc. Şi în Europa e criză, însă una e să ţi se scadă salariul de la 8.000 de euro la 6.000 de euro şi alta e să ţi se reducă de la 500 de euro la 200. Sunt de acord că există medici buni şi medici mai puţin buni. Asta nu înseamnă că toată medicina românească trebuie blamată. De fapt, doctorii noştri sunt imaginea populaţiei de acum”, susţine dr. Doru Dobrescu, vicepreşedintele Colegiului Medicilor Dolj.

Medicii tineri, cei mai hotărâţi să plece

Majoritatea doctorilor care pleacă sunt tineri. Chiar dacă şi o parte din medicii cu vârsta peste 50 de ani, este tentată să profeseze într-o altă ţară, cei mai hotărâţi în această privinţă rămân medicii rezidenţi, nemulţumiţi de condiţiile de muncă, dar mai ales de modul în care sunt remuneraţi. De altfel, o comparaţie între salariul pe care îl câştigă în ţară şi promisiunile pe care le au din afară este inutilă. Spre exemplu, un medic rezident ce profesează într-un spital din Germania câştigă, în cel mai rău caz, 2.500 de euro pe lună, în timp ce salariul într-o unitate sanitară din România nu depăşeşte pentru rezidenţi 300 de euro.

Accesul la asistenţă medicală, îngrijorător

Această tendinţă este cu atât mai îngrijorătoare, mai ales în contextul care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a publicat anul acesta un raport ce ne plasează pe un loc codaş în Europa în privinţa accesului populaţiei la serviciile medicale. Astfel, potrivit raportului OMS, 10.000 de români sunt trataţi de numai 19 medici, fapt ce ne clasează pe penultimul loc în Europa din acest punct de vedere. Mai rău decât noi stau doar albanezii, cu o medie de 11,5 medici. Cetăţenii din Republica Moldova, dar şi ungurii beneficiază la acest capitol de o situaţie mai bună, cu 26 şi respectiv, 31 de medici la 10.000 de locuitori.

Nici în privinţa personalului medical mediu, România nu ocupă un loc mai bun în statisticile OMS. Media de 42 de moaşe sau infirmiere la 10.000 de locuitori este mai mică decât în Bulgaria  unde sunt 47, în Ungaria unde sunt 63 sau în Franţa, unde numărul acestora ajunge la 90. Şi în privinţa medicilor dentişti România se află la coada clasamentului: sunt doar 4.300 stomatologi, ceea ce înseamnă că avem un singur dentist la fiecare 5.000 de locuitori. Prin comparaţie, Republica Moldova are patru dentişti la 10.000 de locuitori, Ungaria are cinci, iar în Bulgaria sunt opt.

Problema este cu atât mai delicată cu cât în spitale cu greu se pot face angajări posturile fiind blocate în continuare. Situaţia este şi mai disperată în mediul rural acolo unde din cauza plecării medicilor, multe comunităţi riscă să rămână fără doctor.