În dimineața de 10 octombrie a.c., începând cu ora 06:00, în municipiul Craiova şi zona metropolitană a fost organizată o acțiune tip „Razie”, cu efective mărite (aproximativ 100 de poliţişti şi jandarmi), pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea și combaterea faptelor antisociale și a traficului și consumului de substanțe psihoactive.
În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, combaterea criminalităţii organizate și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, dar şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj. “Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea faptelor asociate regimului deșeurilor, traficului și consumului de droguri şi traficului de persoane, dar și pentru depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice. Totodată, sub supravegherea unităţilor de Parchet competente, au fost puse în executare 10 mandate de percheziţie domiciliară în cadrul mai multor dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală şi furt calificat. Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetelor din aceste cazuri, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj va oferi informațiile ce pot fi făcute publice. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectortaului de Poliţie Judeţean Dolj .