Un tânăr de 19 ani din Craiova a fost accidentat grav, ieri după-amiază, după ce a fost implicat într-un accident rutier pe strada „Părului” din municipiu. Din cercetările efectuate de poliţiştii de la Rutieră, Adrian Florescu, în timp ce se deplasa pe o motocicletă, fără a poseda permis de conducere, a pierdut controlul direcţiei într-o curbă uşoară la stânga şi s-a lovit de un autoturism Dacia Logan care circula din sens invers. În urma impactului, motocicleta a fost proiectată într-un Citroen parcat pe trotuar, pe care l-a avariat. Tânărul a fost rănit, la faţa locului fiind solicitată o ambulanţă care l-a preluat şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a rămas internat.
„Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis corespunzător categoriei, cercetările fiind continuate de către poliţiştii de la Biroul Rutier Craiova”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.