Preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, a criticat-o, indirect, pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, deplângând „lipsa de viziune” a acestei ţări în ceea ce priveşte criza din zona euro, informează AFP. „În urmă cu peste 20 de ani, când blocul estic se prăbuşea, cancelarul german Helmut Kohl dezvoltase o viziune privind modul în care lucrurile ar putea evolua. Ceva asemănător lipseşte în mod stringent astăzi şi, cu cât mai mult durează această stare de fapt, cu atât mai scump costă aceasta şi cu atât mai tare se reduc posibilităţile de soluţionare”, a declarat Zoellick într-un interviu oferit săptămânalului „WirtschaftsWoche”.
Germania şi Franţa s-au aflat, în ultima vreme, în dezacord în ceea ce priveşte modul în care ar trebui să se facă recapitalizarea băncilor europene. Preşedintele francez Nicolas Sarkozy urma să aibă, ieri, la Berlin, o întrevedere cu Angela Merkel, în încercarea de a ajunge la un acord.
”Până la ora actuală, europenii au încercat să-şi regleze problemele prin infuzii de lichidităţi. Nu vreau să adopt o atitudine critică, însă aceasta nu a rezolvat problema, ci doar a amânat-o”, a atenţionat Zoellick, care a avut, la rândul său, joi, o întrevedere cu Angela Merkel. Zoellick este de părere că soluţia trebuie să vină tocmai dinspre Germania, în condiţiile în care, în Franţa, se apropie alegerile prezidenţiale, Italia „traversează o zonă de turbulenţe”, iar Marea Britanie nu face parte din zona euro. Mai ales că, potrivit preşedintelui BM, Germania „joacă deja, în virtutea dimensiunilor sale teritoriale, un rol important în Europa”.