Gică Popescu: „Craiova m-a respins când am încercat să mă apropii”

0
306

„Baciul” crede că a dispărut „cel mai frumos club din fotbalul românesc”

Prezent la Slatina, acolo unde echipa sa, Chindia Târgovişte, a evoluat în etapa a 8-a a ligii secunde, fostul căpitan al Universităţii Craiova, dar şi al Barcelonei, Gică Popescu, a explicat de ce şi-a orientat investiţiile şi priceperea în fotbal către clubul din Târgovişte şi nu a început un proiect de anvergură în Bănie. „Baciul” spune că de fiecare dată la Craiova i s-au pus piedici când a încercat să se implice, nefiind susţinut de autorităţi sau de cei care erau implicaţi la Universitatea Craiova. „Am ajuns la Târgovişte şi nu la Craiova pentru că acolo am fost primit şi sprijinit, la Craiova dimpotrivă. Am avut mai multe tentative de a veni la Craiova, am încercat să mă apropii, dar am fost refuzat. Poate cei de acolo s-au speriat de prezenţa mea sau au avut o altă variantă, una mai bună, de fiecare dată… Şi şcoala mea de fotbal de la Craiova a fost făcută din dorinţa de a fi un izvor de talente pentru Universitatea, dar nu a fost să fie…”, a spus Popescu. Fostul mare internaţional a vorbit şi despre situaţia în care se află Universitatea, exprimându-şi regretul pentru dispariţia clubului la care s-a lansat. „Toţi cei care iubim această echipă, cei care ne-am format şi am jucat acolo parcă trăim un vis urât şi sper ca Universitatea să nu fi dispărut definitiv. Sper ca toate iniţiativele pe care le are domnul Mititelu să aibă succes şi Universitatea să revină. Fără Universitatea e un fotbal sărac, fără pasiune, Ştiinţa era cel mai frumos club din fotbalul românesc”.

Victoria Chindiei, cadou pentru aniversare

Sâmbătă, cu o zi înainte să împlinească 44 de ani, Gică Popescu a primit, la Slatina, un cadou din partea fotbaliştilor de la Chindia, o victorie pe terenul lui ALRO, scor 2-1. Popescu a fost primit cu aplauze de cei aproximativ 1.000 de suporteri olteni şi a urmărit partida împreună cu Ion Crăciunescu, preşedintele clubului Chindia.  Pe parcursul partidei, Popescu a părăsit de mai multe ori tribuna oficială pentru a vorbi la telefon, motiv pentru care nu a apucat să vadă golul victoriei echipei sale, marcat cu cinci minute înainte de finalul jocului. La finalul partidei, „Baciul” a explicat şi care este obiectivul echipei sale: „În fotbal e eronat să faci o planificare în timp. Trebuie doar să munceşti, să faci un proiect sănătos. Anul trecut nu ne-am propus promovarea, dar am reuşit-o. Acum ne dorim să jucăm cât mai frumos. Sperăm să mergem cât mai sus, vom vedea la finalul campionatului unde vom fi”. Gică Popescu i-a vizitat la vestiare înaintea meciului de sâmbătă pe jucătorii săi, chiar dacă „mentorul” său, Nicolae „Ţâcă” Zamfir, nu i-a recomandat acest lucru: „Gică vrea să-i mobilizeze, dar la Vâlcea jucătorii s-au emoţionat, au făcut pe ei când l-au văzut în vestiar” a comentat Zamfir, care face parte din staff-ul clubului dâmboviţean, alimentat cu talente de la Şcoala de Fotbal Gică Popescu. De altfel, câţiva dintre antrenorii de la academia lui Popescu din Bănie au fost prezenţi la Slatina pentru a-şi întâmpina şeful. Popescu a comentat şi cursa lui Mutu pentru a depăşi recordul lui Hagi de goluri la naţională: „Orice record ar bate oricine nu poate fi peste Gică Hagi, de numele căruia se leagă cea mai frumoasă perioadă din fotbalul românesc. Sunt convins că Mutu o să-l bată la goluri pe Hagi, dar era mai bine să-l bată la prezenţele la turneele finale”.