Partidele politice belgiene, francofone şi nerlandofone (olandeze), au convenit sâmbătă, 8 octombrie a.c., asupra unui acord în privinţa reformelor instituţionale, care, aparent, deschid calea ieşirii din criza prelungită, de 481 de zile, ce traversează ţara. Un compromis util pentru liniştirea pieţelor financiare, în timp ce criza datoriilor ameninţă şi Belgia, alături de Italia şi Spania. Agenţia de evaluare Moody’s a anunţat, vineri, că ia în considerare reducerea ratingului Belgiei, actualmente „Aa1”, considerat al doilea cel mai bun posibil. Agenţia citată invocă trei raţiuni: criza zonei euro, incertitudinea creşterii economice şi eventualitatea unei susţineri suplimentare pentru sistemul bancar, în particular salvarea băncii franco-belgiene Dexia, în reală dificultate. Preşedintele partidului liberal francofon (MR), Charles Michel, a estimat, după două luni de discuţii, că reforma instituţională, a şasea la nivelul ţării, este „cea mai importantă după cel de-al doilea război mondial”. Partidul ecologist flamand a evocat un compromis „important” după „două luni intensive” de negocieri. „Dialogul a prevalat asupra cinismului”, a spus preşedintele mişcării, Wouter Van Besien. Cele opt partide, aparţinând celor două comunităţi lingvistice, antrenate în negocieri de la începutul lunii august, au reuşit a se pune de acord asupra ultimelor puncte rămase în suspensie. Per ansamblu, acordul prevede competenţe sporite pentru regiuni, în particular în domeniul fiscal. Finanţele, până acum de competenţa statului federal, se vor descentraliza, contându-se pe un surplus de circa 10,7 miliarde euro pe an. Alocaţiile familiare şi codul rutier vor fi, de asemenea, „regionalizate”. Transferul de competenţe se va petrece şi în domeniul sănătăţii şi al politicilor forţei de muncă. Flamanzii au obţinut, într-un alt domeniu, o victorie extrem de simbolică: drepturile lingvistice şi administrative speciale, de care se bucură francofonii în periferia flamandă a Bruxelles-ului, vor fi suprimate şi doar şase comune şi le vor păstra. Acest punct a otrăvit climatul dintre cele două comunităţi în ultimele două decenii. Francofonii vorbesc acum de o predare sau o victorie a la Pyrus, ce pregăteşte, de fapt, secesiunea ţării. Rămâne ca partidele politice să se pună de acord şi asupra unui program de guvernare a ţării. Sarcină deloc uşoară, pentru că diviziunea lingvistică a ţării se suprapune unei divizări politice tot mai profundă, între nordul flamand, ancorat ferm la dreapta, şi sudul francofon din Valonia, care înclină, clar, la stânga. Belgia este lipsită de un guvern real din aprilie 2010, durată care poate constitui un record la nivel mondial. Ţara este administrată de un Cabinet care se ocupă exclusiv de afaceri curente. La originea crizei se află o mai veche neînţelegere: flamanzii din nord (60% din populaţie), mult mai bogaţi, au sentimentul că plătesc pentru francofonii săraci din sud, acuzaţi a nu face efortul necesar pentru redresarea economică. Flamanzii invocă o autonomie puternică, sub presiunea primului partid al regiunii, câştigător în alegerile din iunie 2010, Mişcarea pentru Independenţă (N-VA), condus de Bart de Wever. În schimb, francofonii se tem că o slăbire a guvernului federal ar putea deschide calea pentru dezmembrarea ţării.
