Ucraina: Remanierea guvernamentală continuă

0
369

Încă șase responsabili politici, între care şi miniştri şi un consilier prezidenţial, şi-au depus demisiile, semn al unei resetări majore a guvernului de la Kiev. Peste 50% din membrii guvernului vor fi înlocuiţi, scrisese în urmă cu mai multe zile, pe Telegram, David Arakhamia, liderul grupului parlamentar „Servitorul poporului”.

Într-o altă ordine de idei, Olaf Scholz lucrează la un plan de pace, recomandând aducerea Rusiei la masa negocierilor. În poziţie fragilă, ca prim-ministru, ar dori să rămână în istorie drept „cancelarul păcii”. Kremlinul nu crede că există o bază reală pentru începerea discuţiilor în acest moment. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peşkov, a spus că în această privinţă „nu auzim nimic de la ţara care conduce acest proces şi conduce Occidentul”.