Germania a decretat controale la toate graniţele sale

0
411

Berlinul a anunţat ieri că instituie controale la toate frontierele sale, pentru a combate imigraţia ilegală, care a devenit din nou o problemă majoră pentru guvernul Olaf Scholz, în faţa ascensiunii extremei-drepte. „Continuăm să aplicăm linia noastră dură împotriva imigraţiei ilegale”, a declarat ministrul de Interne, Nancy Faeser, referindu-se la noile măsuri. Începând cu 16 septembrie a.c. vor fi impuse controale la frontierele cu Franţa, Luxemburg, Olanda, Belgia şi Danemarca. Acestea se adaugă controalelor deja existente la punctele de frontieră cu Polonia, Cehia, Austria şi Elveţia. Ministrul german de Interne, Nancy Faeser a mai spus că a informat autorităţile UE cu privire la măsurile excepţionale, care se abat de la regula de liberă circulaţie în spaţiul Schengen. Berlinul vrea de asemenea să accelereze expulzarea refugiaţilor cu condamnări penale.