Teatrul „Colibri” ocupă strada în Cluj cu povești, păpușari și păpuși!

0
458

Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” din Craiova va prezenta duminică, 16 septembrie 2018, la Cluj-Napoca, spectacolul „Prietenii Motanului Încălțat” și va susține atelierul de creație „Povești din cutie”, în cadrul celei de-a II-a ediții a Festivalului Stradal „WonderPuck”, la invitația Teatrului de Păpuși ,,Puck”, organizatorul evenimentului.

Spectacolul „Prietenii Motanului Încălțat” îi va aduce duminică pe scena mare din Piața Unirii din Cluj-Napoca pe actorii Iulia Cârstea, Daniel Mirea, Oana Stancu, Alis Ianoș, Emanuel Popescu. Spectacolul este o propunere de interpretare a cunoscutei povești venită din partea actriței Iulia Cârstea (care semnează de asemenea scenariul și regia) și prezintă isprăvile unei trupe amatoare de teatru de păpuși și admiratoare a vestitului motan, hotărâtă să cucerească publicul de la oraș. Scenografia poartă semnătura Eugeniei Tărășescu-Jianu.

Atelierul „Povești din cutie” va fi coordonat de actorii Geo Dinescu și Marin Fagu și se va susține la Cluj tot duminică, 16 septembrie 2018. În cadrul acestui atelier copiii vor descoperi cu bucurie și încântare ce minunății de machete și păpuși se pot realiza din carton reciclabil.