Suedia: Social-democraţii în frunte, la alegerile legislative

0
413

Rareori în Suedia rezultatele alegerilor legislative au fost atât de aşteptate, din cauza previziunilor sumbre privind ascensiunea extremei-drepte – democraţii suedezi (SD) – creditaţi de unele sondaje chiar cu 25%.  Au obţinut 17,6% după 13% la alegerile precedente. Social-democraţii cu 28,4%, se plasează pe primul loc, dar „este cel mai prost rezultat al lor din istorie”, neatingând pragul de 30%. Scindat în trei blocuri distincte, peisajul politic lasă loc de negocieri, fiindcă niciun bloc, nici stânga nici dreapta, nu au obţinut 50% din cele 349 mandate în Parlamentul suedez (Riksdag). Cu 400.000 de cereri de azil, după 2012, guvernul social-democrat, condus de Stefan Lofven, după 2015 a impus un control strict la frontiere. Democraţii suedezi consideră imigraţia drept o ameninţare economică şi culturală. Rezultatele, încă provizorii, dau cele două câmpuri, în analiza unor analişti, la egalitate perfectă cu 143 de mandate fiecare. Liderul extremei-drepte suedeze (SD), Jimmie Akesson, ar fi fost ameninţat cu moartea, susţine purtătorul de cuvânt al partidului, Oskar Cavalli-Bjorkman. Scrisoarea de ameninţare adresată lui Akesson conţine simbolurile organizaţiei Statului Islamic şi a fost reprodusă de media suedeză. Serviciul de informaţii al ţării (SAPO) a confirmat deschiderea unei anchete pentru „ameninţare contra unei persoane căreia i se asigură protecţie”.