Mai multe meciuri sunt programate, astăzi, în Cupa Naţiunilor. Acestea sunt: Andorra – Kazahstan; Kosovo – Insulele Feroe; Malta – Azerbaidjan; Muntenegru – Lituania; Portugalia – Italia; Scoţia – Albania; Suedia – Turcia şi, bineînţeles, Serbia – România. Sau „şocul de la Belgrad”.
Cu „plavii” am avut mereu probleme şi rareori ne-am trezit zâmbind, dar şi atunci am făcut-o… parcimonios. Cum a fost la Zagreb (1977) cu „Pişti” Covaci la cârma tehnică, când am învins ex-Iugoslavia cu 2-0, condusă de selecţionerul Ivan Toplak, pentru a pierde (4-6) pe Ghencea şi a ne lua rămas bun de la… Argentina. Pe 9 octombrie 2009, cu Răzvan Lucescu pe bancă, „tricolorii” erau scufundaţi la Belgrad (0-5) în preliminariile CM 2010, una dintre cele mai mari umilinţe din istoria recentă. Selecţionerul Cosmin Contra, după remiza cu Muntenegru, se vede nevoit să renunţe la Pintilii şi Chiricheş, nu-l va avea nici pe Biclavi şi, în plus, nu va apela nici la Keşeru şi Maxim, cu slabe prestaţii în partida cu Muntenegru (0-0) de vineri seara de la Ploieşti. Echipa probabilă, mai mult pe surse, ar putea arăta astfel: Tătăruşanu – Benzar, Săpunaru, Bălaşa, Bancu, R. Marin, Mitriţă, Stanciu, Chipciu, Budescu, Ţucudean. Serbia, care a câştigat (1-0, Tadici min. 38) partida de debut, la Vilnius, cu Lituania, sub bagheta antrenorului Mladen Krstalic, îşi caută cea mai bună formulă de joc, şi având un fond mare de jucători de bună valoare, de regulă nu prea o nimereşte. La CM din Rusia, după o victorie mică (1-0) cu Costa Rica, a pierdut (1-2) cu Elveţia, şi (0-2) cu Brazilia, fiind departe de ceea ce „arăta” odinioară. Echipa folosită la Vilnius a arătat astfel: Dmitrovic – Rukavina, Veşkovik, Nikola Milenkovic, Milan Rodic – Matic, Nemania Maksimovici, Filip Costic, Tadic, Andrija Jifkovic – Mitrovic. La dispoziţie s-au mai aflat Polarov, Pedrac Raşkovic, Llaic, Sasha Lukic, Milenkovic – Savic, Nicola Vasilevic, Radonic, Prijovic.