Doi supraveghetori de la o închisoare din Franţa, agresaţi de un deţinut şi spitalizaţi

0
353

FrantaDoi supraveghetori de la un centru de detenţie din oraşul francez Amiens au fost spitalizaţi după ce au fost agresaţi de un deţinut, au anunţat serviciile corecţionale. “Fără un motiv anume, deţinutul, cunoscut pentru comportamentul său dificil, l-a lovit cu pumnul pe supraveghetorul care îi deschidea uşa”, a declarat ieri Alain Jégo, director interregional al serviciilor corecţionale. “Deţinutul a fost imobilizat de un alt supraveghetor care a primit de asemenea lovituri”, a adăugat acesta, precizând că cei doi agenţi au fost spitalizaţi. Duminică, alţi doi supraveghetori de la o închisoare franceză au fost răniţi de către un deţinut aflat într-o unitate de prevenire a radicalizării. Potrivit Ministerului Justiţiei, agresiunea a avut loc duminică după-amiaza, în timp ce deţinuţii ieşeau la o plimbare. Deţinutul l-a agresat cu o armă artizanală pe supraveghetorul care venise să îl ia, înainte de a-l răni pe cel de-al doilea care sărise în ajutorul colegului său. Acesta a fost imobilizat cu ajutorul unul glonţ de cauciuc în timp ce încerca să îi agreseze pe agenţi, a informat ministerul intr-un comunicat. El a fost transportat la spital şi arestat apoi pentru tentativă de omor. Închisoarea Osny a fost deschisă în anul 1990, iar acolo se află 916 deţinuţi. O unitate de prevenire a radicalizării a fost deschisă pe data de 25 ianuarie. Acolo se află în prezent 18 persoane în celule individuale.