“U” Craiova, eliminată la penalty-uri de Viitorul din Cupa Ligii

0
400

Universitatea Craiova a fost eliminată din optimile Cupei Ligii de Viitorul Constanţa, meci decis la loviturile de departajare, scor 9-8, după ce nu se marcase la finalul celor 120 de minute de joc.

În prima repriză gazdele au avut posesia, dar fără ocazii, doar două şuturi de la distanţă l-au încălzit pe Straton. Pe contraatac, Bancu a tras peste poartă la unica şansă de a deschide scorul a Craiovei.

În partea secundă, craiovenii, echipaţi în negru la malul mării, au preluat iniţiativa, cu Ivan în formă şi atacantul a avut două ocazii importante. Săndoi a făcut doar două schimbări, în condiţiile în care mai avea pe bancă doi juniori şi un portar, tot junior.

În prelungiri câţiva jucători ai Universităţii au acuzat crampe.

Au executat penalty-uri toţi cei 22 de jucători de pe teren, deci inclusiv portarii. Au transformat lovituri de la 11 metri pentru Craiova:  Popov, Târnăcop, Ivan, Hergheligiu, Kay, Zlatinski, Madson şi Bancu, iar Ferfelea, Mazarache şi portarul Straton au tras peste poartă. Straton apărase şuturile lui Casap şi Ganea.

Emil Săndoi a folosit echipa: Straton – Dumitraș (88 Hergheligiu), Kay, Popov, Târnăcop – Ivan, Zlatinski, Madson, Bancu – Ferfelea, Curelea (79 Mazarache).