Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru: „Uniunea Europeană poate contribui la pacea din Orientul Mijlociu”

0
1108

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă şi negociatorul din partea aceluiaşi grup pentru rezoluţia comună privind rolul UE în procesul de pace din Orientul Mijlociu, a reiterat sprijinul Parlamentului European pentru procesul de pace din întreaga regiune şi pentru aplanarea conflictului israeliano-palestinian. Declaraţia eurodeputatului Victor Boştinaru a fost făcută în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, în contextul dezbaterilor asupra rezoluţiei comune privind rolul UE în procesul de pace din Orientul Mijlociu, în prezenţa Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini.

Rezoluţia comună a Parlamentului European referitoare la rolul UE în procesul de pace din Orientul Mijlociu, semnată în mod excepţional de toate Grupurile politice, a fost adoptată joi, 10 septembrie cu 525 voturi „pentru”, 70 de voturi „împotrivă” şi 31 de abţineri.

Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Această dezbatere vine la momentul potrivit, pentru ca Parlamentul European să poată sprijini Uniunea Europeană în a juca un rol cât mai activ şi mai eficace în procesul de pace din Orientul Mijlociu. Acesta se află astăzi într-un impas mai grav ca niciodată şi reprezintă o ameninţare directă pentru securitatea Uniunii noastre europene. De aici nevoia pentru a reafirma angajamentul nostru pentru un proces de pace în zonă, iar în particular, pentru procesul de pace dintre Israel şi Palestina, bazat pe principiile recunoscute ale frontierelor din ’67 şi pe faptul că cele două state, Israel şi Palestina trebuie să coexiste în securitate şi în pace.”

Astfel, eurodeputatul român a reiterat susţinerea Parlamentului European pentru demersurile întreprinse de diplomaţia Uniunii Europene: „Doamnă Înalt Reprezentant, aţi demonstrat în anul care a trecut întregul dumneavoastră angajament şi aş spune chiar entuziasmul pentru a contribui la relansarea procesului de pace şi la intensificarea rolului Uniunii noastre în această direcţie. Noi vă susţinem, iar rezoluţia pe care o adoptăm mâine vine să confirme o dată în plus, dacă mai era nevoie, acest lucru. Orice soluţie durabilă pentru conflictul Israelo-Palestinian se poate realiza doar într-un context regional, cu implicarea tuturor actorilor regionali importanţi: Egipt, Iordania, Arabia Saudită, cu cooperarea strânsă dintre noi şi Statele Unite şi de asemenea, cooperarea instituţională dintre noi şi Liga Arabă pentru relansarea planului de pace.” 

„În acest context -a mai adăugat eurodeputatul-, eu şi grupul meu vă acordăm tot sprijinul şi aş dori în această sală să amintesc că, recent, noi europenii am primit un mesaj extrem de pozitiv din Israel. Vicepreşedintele Knesetului, deputatul opoziţiei Hilik Bar a prezentat documentul său privitor la un proiect de pace impresionant prin curajul, viziunea şi prin forţa de a spune inclusiv adevăruri neconvenabile pentru audienţa israeliană. El ne reaminteşte tuturor cuvintele eroului păcii, Iţac Rabin: «Poţi încheia pace doar cu inamicul tău». Acest adevăr fundamental este astăzi mai valabil ca niciodată, inclusiv pentru premierul Netanyahu.” 

„Pentru că Parlamentul European a reuşit în acest an să contribuie la sprijinirea eforturilor Comisiei, mâine vom adopta o rezoluţie, care, într-un fapt fără precedent, va fi co-semnată de toate grupurile politice din această sală. Este impresionant şi în egală măsură este cel mai puternic mandat pe care vi-l putem oferi, doamnă Vicepreşedinte, pentru a contribui ca Uniunea noastră să aducă pacea în Orientul Apropiat” a conchis vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă.