Craiova: Razie a polițiștilor la comercianții din Craiovița Nouă

0
408

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție au organizat, ieri, în colaborare cu Poliţia Locală, pentru prevenirea şi combaterea actelor de comerţ ilicite, derulate în alte locuri decât cele prevăzute de lege, precum şi pentru depistarea persoanelor care efectuează acte de comerţ cu încălcarea intereselor legitime ale consumatorilor. În scopul prevenirii şi combaterii ilegalităţilor în domeniul eliberării şi utilizării atestatelor de producător şi a carnetelor de comercializare a produselor din sectorul agricol, în scopul asigurării unui mediu comercial civilizat şi a identificării persoanelor care comercializează ilegal produse din tutun provenite din contrabandă, pentru creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc în segmentul stradal, cât şi pentru asigurarea fluenţei traficului rutier în zona Pieţei agroalimentare „Big Nou” din cartierul Craioviţa Nouă, polițiștii au efectuat verificări și controale în 6 locuri şi medii cunoscute cu risc criminogen,  la 22 societăţi comerciale, precum și la 16 P.F.I. În cadrul acțiunii au fost constatate și aplicate 24 sancţiuni contravenţionale de peste 15.000 lei. În cadrul acțiunii a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5000 lei, conform prevederilor din Legea 12/1990, Dănuț I., de 45 de ani, din Craiova întrucât a fost surprins în timp ce oferea spre vânzare produse a căror proveniență nu a putut fi dovedită, respectiv țigări fără timbru de marcaj românesc.