Craiova: Acțiune preventivă pentru pregătirea antivictimală a cetățenilor

0
379

În data de 09.09.2015, în scopul prevenirii şi diminuării fenomenului infracţional, poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei 1 Poliție au organizat şi executat o activitate preventivă pentru pregătirea antivictimală permanentă a cetăţenilor în zonele aglomerate (centre comerciale şi sociale, unităţi bancare, instituţii publice şi asociaţii de proprietari), totodată urmărindu-se și menţinerea unor condiţii de normalitate civică. Cu această ocazie s-au executat activităţi de pregătire antivictimală a reprezentanţilor societăţilor comerciale (unităţi de alimentaţie publică), a reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari, precum şi a persoanelor vârstnice, cu privire la modurile de operare folosite de infractori în cazul comiterii de fapte antisociale (furturi din autoturisme şi din locuinţe, din buzunare, din genţi, precum şi de înşelăciune prin intermediul telefonului – metoda Accidentul, prin prezentarea unor produse sau distragerea atenţiei) modul de asigurare, pǎstrare, manipulare şi depozitare a valorilor monetare rezultate din vânzarea produselor şi din încasarea cheltuielilor la întreţinere. Au fost distribuite şi afişate pliante cu caracter preventiv, urmărindu-se creşterea nivelului de informare a populaţiei. Recomandări pentru  prevenirea infracţiunilor de furt din buzunare  şi genţi: Nu purtati portofelul in buzunarul din spate al pantalonilor! Nu purtaţi portofelul în plase! Uneori hoţii taie cu o lamă sacoşa şi veţi ajunge acasă fără bani/acte. Nu purtati bani sau valori in buzunarele laterale ale hainelor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile si cel mai des vizate de hoti. In cazul in care va aflati intr-o zona aglomerata, tineti geanta lipita de corp in partea din fata, cu sistemul de inchidere orientat spre dumneavoastra si protejati-o cu una din maini. Daca atunci cand va aflati intr-un mijloc de transport in comun, va simtiti inconjurati si inghesuiti de diversi indivizi, schimbati-va imediat locul.