Ponta: Asum, ca premier şi candidat, responsabilitatea evaluării implicaţiilor suspendării lui Băsescu

1
332

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că asumă, în calitate de prim-ministru şi candidat la preşedinţie, responsabilitatea evaluării tuturor efectelor şi implicaţiilor acţiunii de suspendare din funcţie a şefului statului, Traian Băsescu, urmând ca PSD să analizeze şi să ia o decizie. „Suspendarea preşedintelui – şi în acest moment şi în orice moment – presupune o procedură constituţional-juridică şi politică şi presupune nişte implicaţii interne şi internaţionale. Din acest punct de vedere, pot să trec peste ceea ce simt în acest moment, şi anume faptul că orice zi fără Traian Bsăescu preşedinte e un act de dreptate la adresa românilor şi pot să asum responsabilitatea, ca prim-ministru şi candidat la preşedinţie, a evaluării tuturor rezultatelor, efectelor, implicaţiilor unei asemenea acţiuni”, a precizat Ponta. El a arătat că PSD nu a luat încă o decizie politică în privinţa suspendării preşedintelui, dar ”o să discutăm”, „o să facem o analiză responsabilă şi vom lua o decizie”. ”Cred că intenţia principală a domnului Tăriceanu (n.r. – Călin Popescu Tăriceanu, cel care a propus suspendarea) a fost de a trage un semnal asupra faptului că Traian Băsescu, dacă încalcă Constituţia, nu poate să fie scuzat doar pentru că mai are puţin din mandat”, a explicat premierul. „Ne place sau nu o persoană politică de înalt nivel, suntem într-un ciclu democratic care are o finalizare foarte apropiată şi vom termina acest mult prea lung ciclu de putere, care încă conduce statul român, într-o manieră democratică, prin alegeri libere, care să permită o altă perspectivă României”, a declarat, la rândul său, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, adăugând că „trebuie să fim înţelepţi şi să ştim să facem anumite gesturi atunci când trebuie făcute”. Vicepremierul Liviu Dragnea, care este şi şeful campaniei electorale a lui Ponta la prezidenţiale, menţionase şi el anterior că, din punctul său de vedere, Băsescu ar trebui „suspendat mâine”, subliniind însă că un demers de suspendare la final de mandat nu ar avea rost şi l-ar aduce pe şeful statului din nou în actualitatea politică. Dragnea afirma şi luni seară, pe acelaşi subiect, că varianta ca social-democraţii să se trezească împărţind mărţişoare, în timp ce Băsescu ar fi încă preşedinte, iar Victor Ponta – ales între timp şef al statului – ar sta pe tuşă, nu este imposibilă.

1 COMENTARIU

  1. DUPA PAREREA MEA NUMI ESTE URGENT SAFIE SUSPENDAT CA LICURICIUL [SUA==UE CU CCR IL REPUNE LA LOC CAM TIRZIU ACEST DEMERS SE PUTEA DIN 2012 DE MAI MULTE ORI SA FIE SUSPENDAT [POPORUL ROMIN ESTE INCA SUB BLESTEM ]

Comments are closed.