Cum ar fi influenţat noul recensământ alegerile parlamentare din 9 decembrie

0
372

Zbaterea din luna august pentru actualizarea listelor electorale a fost până la urmă în zadar, şi asta pentru că o anumită parte a clasei politice nu a dorit acest lucru. De ce? Pentru că asta ar fi însemnat ca alegerile parlamentare să se desfăşoare cu listele electorale periate şi atunci ar fi dispărut la nivel naţional 81 de fotolii de parlamentar. Acest lucru ar fi fost dezastruos pentru cei de la PDL, care ştiu de pe acum că nu vor avea foarte mulţi parlamentari în noul mandat. Judeţul Dolj ar fi fost văduvit de doi parlamentari, un deputat şi un senator, dacă alegerile din 9 decembrie a.c. s-ar fi desfăşurat după noul recensământ 

Populaţia României a scăzut considerabil faţă de  recensământul din 2002. În aceste condiţii, şi numărul parlamentarilor care vor fi  aleşi la scrutinul din decembrie ar trebui să fie mai mic. Cei 472 de parlamentari din actuala legislatură au  fost aleşi pe baza datelor recensământului din 2002. Potrivit  acestuia, în România erau peste 21,6 de milioane de cetăţeni. La  alegerile din 2008, rata de reprezentare pentru deputaţi a  fost stabilită la 70.000 de persoane, iar pentru senatori – la 160.000 de persoane. Numărul parlamentarilor ar trebui  să scadă simţitor dacă s-ar ţine cont de cifrele recensământului efectuat anul trecut.

A fi avut cu 81 mai puţini parlamentari decât în actualul  mandat

Potrivit datelor preliminare, în ţara  noastră mai sunt puţin peste 19 milioane de cetăţeni. Dacă  s-ar lua în calcul aceeaşi rată de reprezentare ar trebui ca în decembrie să alegem doar 272 de deputaţi şi 119 senatori.  Adică 391 de parlamentari, cu 81 mai puţini decât în actualul  mandat. Pentru ca acest lucru să se întâmple ar trebui ca  autorităţile să redeseneze colegiile electorale şi să facă un recensământ în fiecare dintre ele pentru a stabili exact câţi români revin în responsabilitatea fiecărui parlamentar.

Craiova a pierdut, în perioada 2002-2012, 58.836 de persoane.

Potrivit rezultatelor provizorii ale recensământului din 20 octombrie 2011, populaţia stabilă a judeţului Dolj a fost de 618,3 mii persoane, din care 597,1 mii au fost persoane prezente, iar 21,2 mii temporar absente. Din totalul populaţiei stabile, 314,4 mii persoane aveau domiciliul/reşedinţa în municipii şi oraşe (50,8%), iar 303,9 mii persoane locuiau în comune (49,2%). În Craiova mai locuiesc doar 243.765 de persoane, ocupând locul al doilea într-un top al municipiilor reşedinţă de judeţ care au pierdut cei mai mulţi locuitori în perioada 2002-2012, mai exact 58.836 de persoane.

Actualii deputaţi şi senatori au cele mai mari şanse la încă un mandat

Scăderea drastică a populaţie, dacă alegerile parlamentare s-ar organiza conform rezultatelor actualului referendum, ar văduvi judeţul Dolj de două funcţii, aşa cum spuneam, una de deputat şi una de senator. Asta ar însemna că din zece Colegii de deputaţi am fi rămas cu nouă, iar din cinci de senatori doar cu patru. De delimitarea şi numerotarea colegiilor se ocupă Autoritatea Electorală Permanentă, care are obligaţia să  actualizeze anual datele pentru fiecare. Pentru alegerile din  decembrie, actualizarea trebuia făcută din decembrie 2011,  lucru care nu s-a întâmplat, pentru că PDL nu avea nici un interes. Astfel, la scrutinul din iarnă vom  alege tot 472 de parlamentari, iar în judeţul Dolj vor fi aleşi tot zece deputaţi şi cinci senatori.

În principiu, parlamentarii aleşi pentru prima dată uninominal, în noiembrie 2008, au cele mai mari şanse să mai câştige încă un mandat. Cu excepţia deputatului Gelu Vişan, care încă nu se ştie din partea cărui partid va mai candida, şi, dacă da, este foarte probabil să nu o mai facă pe Colegiul Băileşti. O altă necunoscută este pe Colegiul de senator Filiaşi-Cetate, rămas liber după ce Lia Olguţa Vasilescu a câştigat alegerile locale pentru Primăria Craiova.  Pe cine va propune drept candidat USL pe acest Colegiu încă nu se ştie. Sunt vehiculate câteva nume la această oră, dar nici unul dat ca sigur.

Sondaj CSCI: USL rămâne în zona 62%

Conform celui mai recent sondaj de opinie CSCI, USL rămâne în zona 62%, la capitolul intenţie de vot, urmat de PDL cu 19% şi de PPDD, care se bucură de 11% din intenţia de vot a românilor. Cel mai bun scor la încredere aparţine, în prezent, lui Sorin Oprescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu. La acest capitol, al credibilităţii de care beneficiază politicienii, Traian Băsescu este depăşit şi de Vasile Blaga şi de Mihai Răzvan Ungureanu