Consiliul de Atestare a Diplomelor Universitare are 44 de membri în loc de 21

0
354

Noua componenţă a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) – for care a dat primul verdict de plagiat în cazul premierului Victor Ponta -, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial, numărul de membri fiind mărit de la 21 la 44. Organizarea şi funcţionarea CNATDCU sunt astfel reglementate printr-un ordin emis la 5 septembrie de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu (foto). În Consiliul General al acestui for se află, în continuare, Marius Andruh (Universitatea Bucureşti, Academia Română), care se regăsea în componenţă, în calitate de preşedinte, şi la anunţarea primului verdict de plagiat referitor la teza de doctorat a premierului. Un alt membru în Consiliul General este Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti – instituţie a cărei Comisie de Etică a stabilit, de asemenea, că premierul a plagiat. Printre membri se mai numără Răzvan Teodorescu, Ionel Haiduc, Eugen Simion, Nicolae Zamfir, Florian Popa, Vlad Nistor şi Alexa Visarion. Preşedintele şi cei trei vicepreşedinţi ai Consiliului General al CNATDCU vor fi aleşi de către membri la prima şedinţă, se mai precizează în ordin. Înainte de a da ordinul cu noua componenţă a CNATDCU, ministrul Ecaterina Andronescu a declarat, în 26 iulie, că acest for a fost constituit pe criterii politice, „un lucru teribil de nefericit”, astfel că s-a decis reconstituirea lui din propunerile universităţilor.